„Ruşii vizează diaspora”, a avertizat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, acuzând Moscova că recurge la preoţi ortodocşi pentru propagandă şi la reţeaua de boţi „Matryoshka” pentru a fabrica ştiri false. Într-un interviu pentru Financial Times, Sandu a declarat că Federaţia Rusă şi-a intensificat amestecul în procesele electorale, vizând în special alegătorii moldoveni din străinătate, în pragul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, transmite luni MOLDPRES.
România
Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,31% în luna februarie, de la 9,62% în luna ianuarie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,37%, mărfurile nealimentare cu 9,41%, iar mărfurile alimentare cu 7,89%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Mapamond
Serviciul secret al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a avertizat populația să nu iasă pe străzi pentru a protesta, relatează vineri media iraniene, preluate de dpa și AFP.
România
Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) atrage atenţia, vineri, că în acest an se va înregistra o scădere a producţiei la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute şi reduceri semnificative de personal.
Local
Costul mediul lunar pentru un beneficiar, pe 2026, a fost stabilit prin hotărârea Consiliului Local Municipal Arad.
UT Arad
Primul adversar este Hermannstadt, care vine după două victorii consecutive.
Local
Angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare, sunt vizați de controale.
Local
Ministerul Agriculturii a publicat proiectul privind schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.