Un tablou realizat de artistul Banksy ce înfăţişează un băieţel care alege să se joace cu o păpuşă-infirmieră supererou în locul unor figurine reprezentându-i pe Batman şi Spiderman a fost vândut marţi cu peste 20 de milioane de dolari, stabilind un record la licitaţie pentru evazivul artist stradal britanic, relatează Reuters.
Dexametazona, steroidul ieftin care a apărut rapid ca soluţie împotriva COVID-19, s-a dovedit a fi extrem de eficientă în urma unui program de testare a medicamentelor, iniţiat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie. Medicamentul a salvat până acum viaţa a aproximativ 1 milion de oameni la nivel global, 22.000 în Marea Britanie, potrivit NHS Anglia. ”Recovery” (Recuperare), cel mai mare studiu al medicamentelor pentru bolnavii de COVID-19 din lume, a început în martie 2020 pentru a evalua o serie de medicamente diferite pentru a ajuta pacienţii COVID-19 spitalizaţi.
România
Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, prin președinții lor, au convenit să-și coordoneze pașii următori în Parlament, în Guvernul interimar și la consultările de la Palatul Cotroceni, ca răspuns la „acțiunea distructivă a PSD împotriva bunei guvernări”, a anunțat Ilie Bolojan.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții țărilor aliate ale Rusiei să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova, care marchează victoria URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
UT Arad
Actorii nu vor mai înfrunta campioana României, dar și așa se anunță un show de zile mari.
România
Rezultatele extragerilor din data de 07-05-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Altă delegare curioasă a Comisiei Centrale de Arbitri. L-a trimis pe un anume Fuleran să...fluiere la Arad.
Mapamond
AUSTRIA. Trei persoane au murit joi într-un incident cu focuri de armă petrecut în fața unui restaurant din orașul austriac Linz, a indicat un purtător de cuvânt al poliției, precizând că arma în cauză a fost pusă în siguranță de polițiști, transmit APA și Reuters.
Mapamond
Premierul moldovean, Alexandru Munteanu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că nu îi displac discuțiile pe tema unirii dintre România și Republica Moldova, subliniind că, în momentul de față, cele două state sunt foarte aproape unul de celălalt.
1
Local
Sala Polivalentă din Arad s-a transformat într-un spectacol al inteligenței, energiei și spiritului de echipă.
UT Arad
I se prelungește contractul automat cu UTA, dar spune că trebuie să gestioneze foarte bine situația.