aradon.ro Web analytics


Joe Biden le-a cerut unora dintre cele mai mari naţiuni consumatoare de petrol din lume - inclusiv China, India şi Japonia - să ia în considerare folosirea stocurilor de ţiţei într-un efort coordonat de a reduce preţurile energiei, potrivit mai multor surse citate de Reuters.
Potrivit Biroului național de evidență a criminalității din India, în 2020 au fost raportate peste 28.000 de cazuri de presupus viol împotriva femeilor – unul la fiecare 18 minute. Fata cerșea bani într-o stație de autobuz când ar fi fost forțată de trei bărbați să se prostitueze, a declarat Vanave. Ea a încercat să depună o plângere la poliție împotriva unui bărbat pe care l-a acuzat că a bătut-o, dar ofițerii nu au înregistrat-o.
Un studiu efectuat pe 365.000 de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 74 de ani a constatat că un consum moderat de ceai ar putea avea beneficii pentru sănătate. Accidentele vasculare cerebrale cauzează 10% din decesele la nivel mondial, în timp ce demenţa este una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel mondial, se estimează că 130 de milioane de persoane vor trăi cu această boală până în 2050.
Emergex a primit undă verde pentru a testa, în Elveția, o a doua generație de vaccinuri anti-COVID. Compania din Marea Britanie vrea ca vaccinul să fie realizat prin aplicarea unui plasture pe mână. Vaccinul utilizează celule T care distrug celulele infectate și oferă mai multă imunitate decât cele actuale.
Fugarul din spatele unuia dintre cele mai faimoase jafuri bancare din SUA a fost identificat după 52 de ani de căutări, au anunțat autoritățile de aplicare a legii. Ted Conrad lucra la banca Society National Bank din Cleveland, Ohio, când și-a jefuit angajatorul în iulie 1969. El a dispărut cu 215.000 de dolari, în valoare de 1,7 milioane de dolari în prezent.

Mapamond

Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo „nu conțin mare lucru”
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP. 1

Mapamond

Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuțiile privind un posibil armistițiu
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.

România

Specialistul angajat de Georgescu să caute microfoanele procurorilor în vila din Mogoșoaia, plasat sub control judiciar
Bărbatul angajat de Călin Georgescu să caute microfoanele instalate de procurori în vila din Mogoșoaia a fost plasat de DIICOT sub control judiciar, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 2

România

Când se depune dosarul de pensionare și când intră prima pensie
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari. 1

România

Călin Georgescu, suspectat că ar fi pus un bărbat să îi scaneze vila pentru a găsi microfoanele procurorilor
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 2

Local

Trei arădence, pe podiumul mondial la Little Prince & Princess 2026
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.

Local

Pianistă din Curtici, premiată la Timişoara
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I. 2

Local

Eliza are din nou nevoie de noi!
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.

Local

Caloriferele, încălzite săptămâna viitoare?
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.