Connecting Europe Express, un tren special creat cu prilejul Anului european al căilor ferate 2021, va pleca din gara Lisabona pe 2 septembrie. El va opri în peste 100 de orăşele şi oraşe în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la Paris, pe 7 octombrie, a informat miercuri Comisia Europeană. La Arad va ajunge in data de 19 septembrie 2021.
Procesul intentat în instanţă din cauza răspândirii noului coronavirus din staţiunea austriacă de schi Ischgl în alte regiuni ale Europei în martie 2020 va începe în data de 17 septembrie, a anunţat marţi Asociaţia pentru protecţia consumatorilor VSV, care reprezintă în instanţă interesele reclamanţilor, informează DPA.
Evenimente
Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.
România
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
România
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Local
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Arădeană se va desfășura între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026.
Local
Transportatorii care tranzitează Ungaria trebuie să țină cont de restricțiile de circulație instituite vineri, 23 octombrie, cu ocazia Zilei Revoluției Ungare. Măsurile vizează autovehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 7,5 tone.
Local
Evenimentul a reunit specialiști din domeniul kinetoterapiei, recuperării medicale și medicinei, cu participare națională și internațională, oferind participanților oportunitatea de a descoperi abordări moderne, metode terapeutice și perspective interdisciplinare.
Local
Într-un comunicat de presă transmis în numele partidului, cei de la USR Arad vin cu o serie de proiecte propuse pentru Arad care „trebuie implementate cu responsabilitate”.
1
Local
O serie de lucrări la infrastructura feroviară dintre stațiile Șag și Aradu Nou vor duce la modificări în circulația trenurilor, în luna noiembrie.