În cea de-a doua zi a vizitei sale istorice în Irak, stat devastat în 2014 de gruparea jihadistă Stat Islamic, papa Francisc a denunţat ''terorismul care abuzează de religie'', cu prilejul unei rugăciuni ecumenice la Ur, considerat, potrivit tradiţiei, locul naşterii patriarhului biblic Abraham, relatează AFP.
Marele ayatollah Ali al-Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă pentru majoritatea musulmanilor şiiţi din Irak şi din lume, l-a primit sâmbătă pe papa Francisc, liderul a 1,3 miliarde de catolici la nivel mondial, în oraşul sfânt şiit Najaf, situat la 200 kilometri sud de Bagdad, transmite AFP.
Un teatru din Japonia propune o modalitate inovatoare de vizionare a reprezentaţiilor sale de dans, printr-o fantă asemănătoare celei cu care sunt prevăzute cutiile poştale, iniţiativă prin care compania niponă speră să aducă din nou publicul la spectacole avangardiste, respectând în acelaşi timp distanţarea socială, informează Reuters.
Local
O autospecială de poliție a Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost implicată într-un accident, miercuri seara, la intersecția străzilor Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept „semi-rutină”, adăugând că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie, relatează AFP.
România
Cristian Trăilă a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.
România
România a primit miercuri prima plată în valoare de 2,5 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare „Acțiunea de Securitate pentru Europa” (SAFE), reprezentând 15% din alocarea sa totală de 16,7 miliarde de euro, indică un comunicat difuzat de Comisia Europeană.
Local
Proiectul privind schimbarea denumirii străzii a fost afișat la transparență decizională, fiind inițiat de către consilierii USR Arad.
Local
Zece persoane sunt cercetate într-un dosar privind traficul de droguri de risc și de mare risc. Șapte au fost atestate, iar una arestată la domiciliu.
Local
Investiția de peste jumătate de milion de lei asigură energie electrică pentru comuna arădeană, de la școli la iluminatul public.
3
Advertorial
Lansarea proiectului ”Extindere clădire Școala Gimnazială Fiscut, comuna Șagu”
Local
Până la finalul anului vor fi restricții pe două artere principale din Micălaca: Voinicilor și Titulescu, urmare a lucrărilor la liniile de tramvai.