Un asteroid de două ori mai mare decât celebra Empire State Building din New York va trece pe lângă Terra, sâmbătă, la o distanță de aproximativ 5,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spațiale "potențial periculoase", potrivit ibtimes.com.
Piloții companiei aeriene British Airways au început luni o grevă de 48 de ore, aproape toate zborurile fiind anulate, au anunțat reprezentanții companiei, menționând că mii de pasageri sunt afectați de acțiunea angajaților, relatează Reuters.
În primele opt luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au ajuns la 118.003 unități, ceea ce reprezintă o creștere de 13,7% față de perioadă similară a anului trecut, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).
BUCUREȘTI. Directorul executiv Apple, Tim Cook, va lansa marți cele mai noi telefoane ale companiei, aceasta fiind cea mai importantă zi din an pentru companie, în condițiile în care smartphone-ul reprezintă aproape jumătate din vânzările Apple iar modelele noi înseamnă alte surse de venit, anunță Bloomberg.
Local
Meteorologii au emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică și averse torențiale moderate cantitativ, valabilă pe data de 1 septembrie, la nivelul întregii țări.
Local
Primăria Arad începe, marți seara, o nouă acțiune de dezinsecție în municipiu. Tratamentele vor continua și miercuri, iar arădenii sunt sfătuiți să evite zonele în care se intervine.
UT Arad
Juniorii au pierdut doar un meci, cel de la Liga de Tineret, în week-endul trecut.
ARADON Sport local
ARAD. După primele două runde ale sezonului 2026-2027 în Liga 5 la fotbal, doar patru echipe se pot lăuda cu punctaj maxim.
Local
Cinci biciclete și șase trotinete electrice, susceptibile a fi furate, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni în două microbuze înmatriculate în Bulgaria.
Evenimente
Trei zile de evenimente pentru comunitate în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai.