Autoritățile ungare i-au interzis trupei rap irlandeze Kneecap să intre în Ungaria pentru a cânta la Festivalul Sziget, acuzându-i pe membrii formației de antisemitism și glorificare a grupării militante Hamas, conform anunțului făcut joi de un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, transmite DPA.
Ştiri sportive
Laszlo Balint a demisionat din funcţia de antrenor al echipei Oţelul Galaţi, sâmbătă seara, după înfrângerea cu scorul de 2-3 suferită în faţa formaţiei FK Csikszereda, pe teren propriu, în prima etapă din faza play-out a Superligii de fotbal.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană.
Mapamond
Iranul va viza instalații ale companiilor americane din Orientul Mijlociu dacă infrastructura energetică iraniană va fi lovită, a avertizat sâmbătă șeful diplomației iraniene, Abbas Araqchi, transmite AFP.
Local
Acțiune pe DN 7, în județul Arad, în ziua și între orele cele mai „negre”.
Local
ARAD. Poliția a reușit să îl identifice pe tânărul care s-a aruncat de pe un bloc aflat în Piața Gării, gest care s-a dovedit a-i fi fatal.
Mapamond
Preşedintele Comisiei pentru securitate naţională din Parlamentul iranian, Ebrahim Azizi, a declarat sâmbătă că prin oferirea de drone Israelului, Ucraina s-a implicat în război şi şi-a transformat teritoriul într-un „ţintă legitimă” pentru Iran, informează EFE.
1
Local
Podgoria Miniș–Măderat confirmă tradiția vinului arădean: 29 de producători duc mai departe renumele județului Arad.