CROATIA - Fostul premier croat Ivica Racan, care a orientat ţara pe drumul către aderarea la UE, a murit de cancer, sambata, relatează Reuters.
BAGDAD - Infractorii din Bagdad au descoperit o nouă metodă de a face bani. Potrivit cotidianului britanic Sunday Telegraph, răufăcătorii fură cadavre din locurile în care au fost comise atentate şi asasinate şi le predau rudelor doar în schimbul unei răscumpărări.
ISTANBUL - Atmosfera politică din Turcia devine tot mai tensionată. Pe fondul alegerilor prezidenţiale care se desfăşoară în prezent, disputa se poartă între forţele care susţin menţinerea strictă a regimului laic instaurat cu 84 de ani în urmă, şi susţinătorii actualului guvern islamist moderat.
AFGANISTAN - Unul dintre cei doi ostatici francezi din Afganistan, o tânără, a fost eliberat astăzi, la Kandahar, a anunţat un purtător de cuvânt al talibaniilor, un altul declarând că ultimatumul a fost prelungit pentru al doilea ostatic, relatează AFP.
LONDRA - Insurgenţii irakieni vor încerca să îl captureze pe prinţul Harry, al treilea moştenitor al tronului britanic, dacă acesta va servi în Irak.
WASHINGTON - Pentagonul a anunţat că deţine un lider de marcă al reţelei teroriste al Qaeda, arestat însă în urmă cu 4 luni.
TALLIN - Confruntările de stradă au continuat noaptea trecută la Tallin, în Estonia, între bandele de tineri naţionalişti ruşi şi forţele de ordine, pentru a doua noapte consecutiv.
UCRAINA - Un păstor de capre din Ucraina, care a atins venerabila vârstă de 116 ani, susţine că a ajuns să trăiască atât de mult pentru că nu a făcut niciodată sex… cu o femeie.
Un atentat s-a produs cu puţin timp în urmă în oraşul sfânt şiit Kerbala.
RUSIA - Boris Berezovski, controversatul miliardar rus aflat în exil la Londra, a reuşit să stârnească o furtună politică la Moscova.
Mapamond
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică „X-Men” și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi, informează AFP și Reuters.
Local
Un incendiu a izbucnit joi seara, 29 octombrie, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Școalei, din municipiu. Un bărbat a fost scos din locuință de pompieri, fiind suspectat de intoxicație cu fum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 29-10-2026 sunt următoarele:
Local
Organizația Județeană PSD Arad a stabilit propunerile pentru posturile de conducere a Prefecturii Arad.
5
Local
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.
Local
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026.
2
Local
Consilierul local USR Dorian Curcanu anunță că, într-un final, Aradul va avea o stradă cu numele Flavius Domide.