Rusia. Agenția de presă britanică amintește că SUA au intermediat discuții între Rusia și Ucraina privind diverse versiuni ale unui plan pentru încheierea războiului din Ucraina, dar încă nu s-a ajuns la niciun acord, în ciuda promisiunilor repetate ale lui Trump de a încheia unul.
„Mai este mult de parcurs”, a declarat Lavrov, citat de agențiile de știri rusești.
Șeful diplomației ruse a afirmat că Trump a pus Ucraina și Europa la locul lor, dar că o astfel de mișcare nu este un motiv pentru a îmbrățișa o ‘percepție entuziastă’ a situației.
La rândul său, ministrul adjunct de externe rus, Aleksandr Grușko, a declarat că orice acord ar trebui să excludă aderarea Ucrainei la NATO și desfășurarea de trupe străine în Ucraina, a relatat Izvestia.
În joc este modul în care să se pună capăt celui mai sângeros război din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, viitorul Ucrainei, gradul de marginalizare a puterilor europene și dacă un acord de pace mediat de Statele Unite va rezista sau nu.
Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, după opt ani de lupte în estul Ucrainei, declanșând cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de la începutul Războiului Rece, amintește Reuters.
Grușko a mai declarat că un acord trebuie să ia în considerare și garanții de securitate pentru Rusia.
„Recunoaștem că un acord de pace în Ucraina trebuie să țină cont de interesele de securitate ale Ucrainei, dar un factor cheie, desigur, îl reprezintă interesele de securitate ale Rusiei”, a declarat Grușko pentru publicația Izvestia.
„Dacă ne uităm cu atenție și studiem declarațiile făcute de liderii Uniunii Europene, nimeni nu vorbește despre garanții de securitate pentru Rusia. Acesta este un element cheie al unui acord de pace. Fără el, un acord este imposibil”, a insistat oficialul rus.
Negociatori ruși și ucraineni au purtat două runde de discuții în ultimele săptămâni cu reprezentanți ai SUA în Emiratele Arabe Unite la capătul cărora nu a fost încheiat un acord de pace, dar la ultima întâlnire de săptămâna trecută cele două părți au convenit asupra primului schimb de prizonieri de război din ultimele cinci luni.
Garanțiile de securitate pentru Ucraina au fost unul dintre punctele centrale ale discuțiilor, la fel și amploarea controlului rus asupra teritoriului ucrainean și un plan de redresare postbelic pentru Kiev.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că documentele privind garanțiile de securitate pentru Ucraina sunt gata.
Izvestia a relatat că Grușko a enumerat elemente ale conținutului unor astfel de garanții.
Acestea au inclus cerințe exprimate de mult timp de Moscova, între care interzicerea aderării Ucrainei la NATO, respingerea oricărei desfășurări în Ucraina de trupe din statele NATO ca parte a unei înțelegeri și încetarea a ceea ce a descris ca fiind utilizarea teritoriului ucrainean pentru a reprezenta „amenințări” pentru Rusia.
Cu ocazia ultimelor convorbiri, ambele părți au convenit să participe la o rundă viitoare de discuții, dar nu a fost stabilită o dată. Zelenski a declarat că următoarea întâlnire va avea loc în Statele Unite.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!