Cantareata a fost suprinsa de un indemanatic paparazzi, care a imortalizat scenele in care acesta statea intinsa goala la soare.
Elton John a declarat că topmodelul Kate Moss se poate considera norocoasă că a fost prinsă consumând cocaină, deoarece astfel a putut apela la ajutor specializat.
Mariah Carey a marturisit ca nu-i mai este frica de publicitatea negativa si a incercat sa glumeasca pe seama "beneficiilor" statutului de vedeta, cum ar fi exercitiile de intretinere "pe tocuri".
Un nou album al superstarului american Madonna, care va apărea în curând, îi nelinişteşte pe rabinii de la Safed, în Galileea, un cântec de pe album fiind dedicat unuia dintre marii maeştri ai Cabalei.
Aproximativ 3.500 de persoane au fost prezente la concertul susţinut de trupa britanică Paradise Lost, la Arenele Romane din Bucureşti.
Însoţit de copiii săi, starul a fost la un teatru din West End sâmbătă, la un matineu, iar vineri a fost asaltat de fani la un studio de înregistrări din capitala britanică.
Michael Jackson, cunoscut în ultima vreme mai mult pentru problemele sale cu justiţia, a călătorit la Londra, unde a înregistrat o piesă pentru victimele uraganului Katrina.
Membrii trupei Paradise Lost sunt bucuroşi să revină în România după 11 ani, pentru un concert pe care îl sustin la Arenele Romane din Bucureşti.
Cântăreţul de muzică pop Boy George a fost arestat vineri la New York pentru posesie de droguri şi riscă să petreacă ani buni la închisoare.
România
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI.
Local
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.
România
DIICOT a anunțat marți că a dispus reținerea unui cetățean rus, în vârstă de 40 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, a transmis că „nucleu politic PNL – USR funcționează”.
UT Arad
BUCUREȘTI. UTA a „spart tiparele” în acest sezon, trimițând trei jucători în echipa etapei, după victoria zdrobitoare cu FK Csikszereda.
România
Biroul permanent al Senatului a decis, marți, extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și cu zborul cu un avion privat în Mykonos al judecătorului CCR Cristian Deliorga, alături de mai mulți politicieni, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Local
ARAD. Rotaract Arad Cetate, Interact Arad Cetate și Rotakids Arad Cetate au organizat campania „Ghiozdanul cu viitor”, o altfel de campanie umanitară.
Local
Începând de luni, șoferii vor avea mai multe restricții și devieri în zona intersecției Bulevardului Nicolae Titulescu cu strada Dr. Cornel Radu.
România
Comisia de Constituționalitate a Senatului a început, marți, audierile în cadrul anchetei privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august în cabinetul președintelui Senatului, Mircea Abrudean.