Acuzat de 12 capete de inculpare, dintre care 11 criminale, Orenthal James Simpson, 61 de ani, riscă închisoarea pe viaţă. La începutul selecţiei juraţilor, judecătorul Jackie Glass i-a avertizat că nu vrea ca aceştia să aibă prejudecaţi în ceea ce priveşte acuzatul şi nici să+-l favorizeze, fiindu-i fani.
În 1995, O. J. Simpson a fost achitat pentru uciderea fostei soţii şi a prietenului acesteia. Deznodământul acestui proces spectaculos este controvesat şi acum, iar numele lui Simpson este sulfuros.
Cu haină neagră, pantaloni gri şi cravată argintie, Simpson a intrat în tribunal cu zâmbetul pe buze, escortat de avocai şi poliţişti, care au ţinut la distanţă fotografii.
Conform acuzaţiei, Simpson, însoţit de cinci bărbaţi, a pătruns întru-un cazino din Las Vegas şi a luat, sub ameninţarea armelor, amintiri sportive personale, care erau oferite spre vânzare. Acuzatul a afirmat că aceste obiecte îi fuseseră furate şi că nu vroia decât să recupereze ceea ce îi aparţinea.
Patru dintre co-acuzaţi au încheiat acorduri cu parchetul pentru a depune mărturie împotriva lui Simpson. Un singur participant la jaf, Clarence Stewart compare alături de fotbalist în faţa tribunalului.
Jumătate dintre cei 500 chemaţi să participe la selecţia juraţilor au fost audiaţi. Selecţionarea celor 12 membri va dura câteva zile, iar procesul în jur de cinci săptămâni.
Trimite articolul
XOJ SIMPSON IS A MORON .