Copiii americani şi irakieni, care suferă de pe urma războiului, vor primi ajutorul mult aşteptat graţie sumei de un milion de dolari pe care fundaţia Jolie-Pitt o donează pentru Education Partnership for Children of Conflict (EPCC).
„Aceste programe educaţionale sunt cea mai bună metodă de a-i ajuta pe copiii care au suferit traume în urma războiului”, a declarat Angelina. EPCC a fost înfiinţat în 2007 iar la deschidere a participat şi Jolie. Din suma totală, 500.000 de dolari vor fi destinaţi educării şi acordării de sprijin emoţional copiilor ai căror părinţi lucrează ca militari în Irak.
Ceilalţi 500.000 de dolari vor merge la grupurile care ajută femeile şi copiii irakieni să înveţe sau chiar să supravieţuiască. În total, 5.700 de femei şi copii irakeni se vor putea bucura de aceşti bani. „Sperăm că asta îi va încuraja şi pe alţii să dea o mână de ajutor celor care au cu adevărat nevoie” a afirmat Pitt.
Jolie, în calitate de ambasador al Naţiunilor Unite, a fost în Irak în cursul lunii februarie, pentru a încerca să rezolve o parte din problemele cu care se confruntă oamenii afectaţi de război.
Citiți principiile noastre de moderare aici!