Provocarea face parte din noua sa emisune „Totally Calum: The Best is yet to come”, care va fi difuzată la MTV.
Ideea show-ului provine din filmul „40 de zile şi 40 de nopţi” din 2002, în care personajul lui Josh Hartnett îşi impune să rămână celibatar.
Casa de producţie Zig Zag a dus ideea mai departe şi l-a provocat pe Calum să îndure abstinenţa. Se pare totuşi că nu este o cursă tocmai corectă. Producătorii emisiunii promit să îl surprindă cu tot soiul de capcane provocatoare.
„Calum este probabil singurul om în viaţă care îl depăşeşte pe Russel Brand în pasiunea pentru sexul frumos. Va fi absolut hilar să-l urmărim cum se străduieşte să lase femeile în pace. Calum va petrece cele 50 de zile de castitate în cele mai luxoase locaţii din lume”, a spus o sursă. Se ştie că Best a avut relaţii sexuale cu vedete ca Lindsay Lohan şi Lizzie Jagger. Fostul fotomodel, fiului celebrului fotbalist George Best, va organiza vineri seară o petrecere pentru a marca începutul celor 50 de zile de abstinenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!