Dar pozele par să demonstreze contrariul, tânăra este înfăţişată în timpul unei petreceri, plină de voie bună, demonstrând că în sfârşit şi-a luat în serios viaţa de student.
Fotografiile, în care este alături de noii colegi de facultate dovedesc că viaţa nu este chiar atât de grea pe cât îi părea în urmă cu câteva luni. În noiembrie, Davy, în vârstă de 22 de ani, se întorcea acasă, în Africa de Sud, după ce relaţia cu Prinţul Harry se credea că nu mai putea fi salvată. A declarat că a simţit lipsa prietenilor săi, că nu i-a plăcut deloc vremea din Yorkshire.
Însă s-au întâmplat multe în intervalul celor şapte luni. Harry a petrecut 10 săptămâni pe frontul din Afganistan, oferindu-i timp de gândire pentru persectivele de viitor. În timp ce Prinţul zbura spre talibani, Chelsy a început să profite din plin de viaţa de student, fiind bine cunoscut apetitul său pentru cluburile de noapte.
După întoarcerea lui Harry de pe câmpul de luptă, cuplul a beneficiat de o bine meritată vacanţă, relaţia lor de patru ani devenindu-se astfel mai stabilă ca niciodată. Este destul de vizibil că Davy a reuşit să treacă cu bine peste toată presiunea la care a fost supusă, din momentul în care a devenit prietena Prinţului Harry. În cursul săptămânii trecute a putut fi văzută în compania lui Kate Middleton, într-un moment de relaxare, în timp ce îi priveau pe cei doi prinţi jucând polo. A participat alături de Harry la nunta regală a lui Peter Phillis cu Autumn Kelly, unde Chelsy a fost prezentată în mod oficial Reginei.
Şi acum că şcoala s-a terminat, tânăra are la dispoziţie toate atuurile pentru a-şi petrece o vară de neuitat alături de Prinţ, în Africa de Sud, unde este proprietara unui apartament de lux.
Citiți principiile noastre de moderare aici!