Cel puţin pentru moment, frumoasa vedetă nu mai are planuri de a-şi extinde familia, concentrându-se pe aspectele din prezent ale vieţii ei.
„Nu e ceva despre care vorbim acum. Suntem prea ocupaţi”, a declarat soţul actriţei, muzicianul Josh Kelley.
Chiar dacă starul de 29 de ani din serialul „Anatomia lui Grey” şi-a petrecut vacanţa de vară alături de soţul ei în vârstă de 28 de ani, apariţia primului lor copil a ieşit din discuţie. „Am timp pentru familia mea, ceea ce e bine. Am timp pentru mine şi soţia mea. Am încercat să merg în mai puţine turnee, aşa că am ajuns să produc mai multă muzică”, a mărturisit Kelley.
Şi Heigl a ales să pună cariera înaintea familiei, urmând să se întoarcă pe platourile serialului care a făcut faimoasă. „E entuziasmată. E un show minunat şi cred că o să fie un sezon nemaipomenit”, a încheiat partenerul de viaţă al americancei.
Să fi fost o decizie luată împreună sau primul lor motiv de ceartă? Cert este că un moştenitor se face cu acordul celor două părţi implicate, aşa că va mai trebui să aşteptăm până vom afla că frumoasa Heigl este însărcinată. Deh, trebuie să îşi dorească şi soţul asta, nu?
Citiți principiile noastre de moderare aici!