Superstiţioasă din fire, logodnica lui Cristi Chivu a dorit să păstreze secretul cât mai mult timp, numai că ziarul Click! i-a cam dat planurile peste cap, întrucât reporterii noştri s-au nimenit să fie, sâmbătă, în aceeaşi librărie cu cei doi îndrăgostiţi.
Ceea ce noi miercuri doar bănuiam, neavând nici o confirmare în acest sens, aseară, Adelina “s-a predat”.
Asaltată, ieri, cu zeci de telefoane în urma articolului “Adelina, eşti gravidă?”, ea s-a văzut nevoită să recunoască în faţa celor mai apropiaţi prieteni că ea şi Chivu vor deveni părinţi peste opt luni, copilul lor urmând a se naşte în Zodia Peştilor.
Deşi e însărcinată doar de patru săptămâni, semnele gravidităţii au început deja să apară, aceasta acuzând greţuri, oboseală şi somnolenţă.
Cât priveşte nunta lor, programată pe data de 6 iulie, la Palatul Ştirbei, nici Cristi şi nici Adelina nu vor fi parteneri ideali de dans. Căpitanul naţionalei va fi nevoit să poarte o faşă elastică la umărul operat, iar Adelina va evita să facă prea multă mişcare, pentru a nu dăuna fătului.
Cum maschează umărul?
“În general, ţinutele de ginerică se fac acum mai strâmte, fapt ce l-ar incomoda pe Chivu. Îi sugerez să-şi lucreze o cămaşă la un centru de comandă, mai largă în zona umerilor”, i-a recomandat designerul Catinca Roman.
“Nu-ţi lua rochie de gravidă!”
“Mie, în general, nu-mi plac rochiile de mireasă pentru gravide, te arată ca un balon. Pentru că burtica Adelinei nu va fi vizibilă, ea îşi poate alege orice model. La silueta ei foarte frumoasă, eu aş vedea-o îmbrăcată într-o rochie cambrată pe talie”, e sfatul Catincăi Roman pentru mireasa lui Chivu.
Trimite articolul
Xda,hasliu,simpatic comentariu…..