Certificatul de deces la actriţei Brittany Murphy a fost eliberat de autorităţile americane. Documentul nu a dezvăluit, însă, cauza morţii actriţei în vârstă de 32 de ani.
Mapamond
Două nave sub pavilion indian care transportau gaz petrolier lichefiat (GPL) au tranzitat Strâmtoarea Ormuz și se îndreaptă spre porturi din vestul Indiei, a anunțat sâmbătă Ministerul Transportului Maritim din India, conform AFP.
Local
PECICA. Poliția Orașului Pecica va funcționa după „program de fabrică”, de opt ore pe zi. Iar dacă cetățenii vor să sesizeze ceva în afara acestui program, vor avea la dispoziție o... cutie poștală.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță faptul că tânărul găsit decedat în zona Gării s-ar fi sinucis.
Local
ARAD. O persoană a căzut de pe un bloc din zona Gării Arad.
Local
O mașină a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, după o urmărire a Poliției, pe DN 79A.
Local
Polițiștii le-au explicat celor mai mici dintre arădeni care sunt regulile rutiere și cum pot rămâne în siguranță.