Frumoasa cântăreaţă a fost părăsită de iubitul ei, Tony Romo, chiar cu o noapte înainte de ziua în care împlinea 29 de ani.
Controversata cântăreaţă i-a şocat pe directorii casei sale de discuri, după ce a afirmat că următorul album vrea să-l scoată în dialectul kweyol, originar din insula Santa Lucia, din Caraibe
Contrar aşteptărilor, cea mai sexy femeie din Africa de Sud este blondă şi are ochi albaştri!
Cântăreaţa Amy Winehouse a revenit acasă, în Marea Britanie, după o pauză de opt luni în Caraibe.
În august 2008, după ce Michael Jackson a împlinit 50 de ani, site-ul online Daily Mail a prezentat un altfel de rege al muzicii pop.
Jay-Z este vedeta hip hop cu cele mai mari câştiguri în ultimul an, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.