Frumuseţea dar şi numele pe care îl poartă au determinat bărbaţii să roiască în jurul Ramonei Gabor.
Michael Jackson este dator vândut la fiul regelui din Bahrain, care l-a dat în judecată pentru că l-ar fi escrocat cu peste şapte milioane de dolari, prin nerespectarea angajamentului de a realiza două albume, o autobiografie şi un concert.
LONDRA - Fetele de la Sugababes ameninţă cu boicotarea ceremoniei BRIT Awards de anul viitor, considerându-se nedreptăţite.
BUCUREŞTI. Mihaela Rădulescu a fost exmatriculată de la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion din cauza absenţelor.
LOS ANGELES. Actriţa Jamie Lee Curtis apare goală pe coperta revistei destinate pensionarilor AARP. „Îmi place să îmbătrânesc”, a declarat vedeta, care a pozat goală într-o piscină cu câteva zile înainte de a împlini 50 de ani, fără machiaj şi fără să îşi vopsească părul.
BUENOS AIRES. Yahoo! Argentina a blocat toate căutările referitoare la cel mai cunoscut jucător de fotbal al ţării, Diego Maradona, după ce un tribunal a emis un ordin de executare, scrie Financiarul. Maradona este doar unul dintre personajele cenzurate de Guvernul argentinian.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.