Actorul Matt Damon, ales anul trecut cel mai sexy bărbat din lume de către cititorii revistei People, se teme că va pierde acest titlu, din cauza câtorva kilograme pe care le-a pus pentru rolul din ultimul său film.
Este inutil să sperăm într-un come back al grupului Abba. Bjorn Ulvaeus, unul dintre foştii membri ai trupei a declarat pentru Daily Telegraph că nu vor mai urca niciodată pe scenă împreună.
Şi în viaţa de zi cu zi, Jim Carey are un simţ al umorului deosebit.
Local
Incendiul a izbucnit la un lan de grâu în Curtici, focul manifesftându-se pe aproximativ 50 de hectare.
ARADON Sport local
Şimandul a găzduit Cupa Fair Play, ediţia 16 şi Crosul Olimpic, ediţia 14.
Local
Un transport agabaritic va tranzita județul Arad, în drum spre Rafinăria PetroBrazi.
Local
Parlamentul European a aprobat 14,3 milioane de euro pentru România din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Local
A mai rămas aproximativ o lună de zile până la eclipsa solară care va putea fi văzută din județul nostru.