Ce face dieta din vedetă! Fiica fostului premier Petre Roman a reuşit să îşi schimbe radical look-ul. A slăbit 20 de kilograme într-un an, închizându-le gura cârcotaşilor.
Moment neplăcut pentru Regele Spaniei, Juan Carlos. Monarhul s-a împiedicat în timp ce cobora de pe o scenă din Barcelona. VIDEO
Lily Allen o dă în bară din nou. Artista de 23 de ani a trebuit să fie scoasă pe braţe de la petrecerea de după ceremonia anuală de acordare a premiilor „Glamour”, deşi condiţia de laureată i-ar fi pretins ca măcar să rămână în picioare până la sfârşitul galei.
Vedeta din serialul „Dosarele X”, Gillian Anderson, este însărcinată cu cel de-al treilea său copil şi al doilea cu iubitul ei, Mark Griffiths.
Ce îşi face omul cu mâna lui… Sigur la acest lucru se gândeşte acum şi mult prea generoasa Maxi Mounds.
Mapamond
Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina vor fi o condiție a reconstruirii relațiilor cu Kievul, a anunțat luni liderul partidului Tisza, Peter Magyar, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, transmit MTI și Reuters.
România
Tandemul Donald Trump - Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar, a afirmat luni fostul președinte Traian Băsescu, referindu-se la câștigarea alegerilor parlamentare din Ungaria de către Peter Magyar.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA.
Mapamond
Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
1
Local
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
2
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
5