Mick Jagger - solistul trupei The Rolling Stones - şi Dave Grohl - solistul şi chitaristul grupului Foo Fighters - au lansat marţi un single, intitulat "Eazy Sleazy", care sărbătoreşte sfârşitul lockdown-ului din Anglia şi ale cărui versuri tratează cu ironie unele dintre neajunsurile vieţii din timpul pandemiei de COVID-19, informează Reuters şi revista americană Variety.
Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, va deveni spre sfârşitul acestui an nu doar prima "turistă spaţială" care va zbura în cosmos în absenţa unui profesionist, ci şi cea mai tânără astronaută americană şi, totodată, prima supravieţuitoare a cancerului care va ajunge pe orbita Terrei, informează AFP marţi.
Cântăreţul american Stevie Wonder şi-a anunţat decizia de a se muta în Ghana pentru a evita agitaţia politică din Statele Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa.
Mapamond
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP.
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
3
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3