Starul din filmul „xXx”, care va împlini 41 de ani pe 17 iulie, a primit astfel cel mai frumos cadou din viaţa lui. Cei doi au fost extrem de discreţi, ţinând secretă sarcina modelului în vârstă de 24 de ani. Acum însă ei au intrat într-o nouă etapă din viaţa lor.
Anunţul făcut de reprezentantul actorului a fost însă extrem de succint. Acesta s-a mulţumit să dezvăluie că Paloma a devenit mama copilului lui Vin, fără a preciza dacă vom asista la încă o nuntă „Made in Hollywood”.
Dacă în viaţa personală are de ce să fie fericit, Diesel nu se poate plânge nici pe plan profesional. Actorul, care a câştigat în 2002 premiul MTV Movie pentru evoluţia din „The Fast and the Furious”, va interpreta din nou rolul lui Dominic Toretto, în „The Fast and the Furious 4”, film pe care îl şi produce şi care se preconizează că va fi finalizat anul viitor. De asemenea, Vin Diesel va putea fi văzut în „Babylon AD”, începând cu sfârşitul lunii august. Aşadar, o perioadă plină pentru starul de la Hollywood. Oricum, pentru botez trebuie să îşi facă timp, cu sau fără nuntă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!