„Am donat spermă pentru ca Michael să
poată avea copii şi cred că Paris este
fiica mea”, a declarat Lester
săptămânalului britanic News of The
World. Mark Lester, în vârstă de 51 de
ani, a devenit cunoscut după ce a jucat rolul
principal în „Oliver Twist” în
1968. În prezent s-a retras de pe marile ecrane.
Lester vrea să ceară un test de paternitate
pentru a şti dacă este sau nu tatăl lui
Paris, în vârstă de 11 ani. Prieten de
mulţi ani cu Michel Jackson, Mak Lester este
naşul celor trei copii ai megastarului.
„În 1996 Michael m-a întrebat
dacă aş putea să îi donez
spermă şi am spus da. I-aş fi făcut
un cadou, nu a fost vorba de bani, e ceva ce am fost
onorat să fac. Îşi dorea foarte tare
să aibă copii”, a adăugat Lester.
Lester afirmă că toate apelurile telefonice
şi e-mailurile sale au rămas fără
răspuns după ce justiţia americană
a încredinţat tutela copiilor mamei
cântăreţului, Katherine Jackson.
Lester, tată a patru copii, a subliniat puternica
asemnănare între fiica sa în
vârstă de 15 ani, Harriet şi Paris,
în vârstă de 11 ani.
Potrivit lui Lester, Jackson i-a mărturisit la
începutul anului 1996 că este gata să
facă orice pentru a fi tată. „A
realizat că nu poate să aibă copii. Cred
că a încercat să folosească
propria spermă însă nu a
funcţionat. I-am sugerat să încerce cu
a mea”, povesteşte Lester. Potrivit
acestuia, donaţia a fost realizată
într-o clinică din Londra în februarie
1996. Paris s-a născut în aprilie 1998. La
sfârşitul anului 1996, Michael Jackson a
anunţat căsătoria sa cu asistenta Debbie
Rowe, iar la începutul anului 1997 s-a
născut primul lor fiu, Prince Michael.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!