Joe Jackson a explicat într-un interviu acordat
postului american de televiziune ABC că, după
părerea sa, Michael a fost „victima unei
crime”. La două săptămâni
după moartea artistului, dependenţa sa de
medicamente şi rolul medicilor se află
în centrul anchetei.
În interviul acordat postului ABC, tatăl lui
Michael Jackson a dezvăluit că nu ştia
că megastarul suferea de o dependenţă de
medicamente. „Nu ştiam nici măcar
numele” medicamentelor pe care le lua Michael
Jackson, a spus Joe Jackson, care va împlini 80
de ani în 26 iulie. El a afirmat că
„toate medicamentele pe care ar fi putut să
le ia aveau ca scop să îi ofere odihnă,
lui, care lucra atât de mult”. „Acest
medicamente erau pentru a-l ajuta să adoarmă.
Dar nu s-a mai trezit niciodată, Michael a murit
în somn”, a adăugat el.
C.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!