Acum, procurorii l-au trimis în judecată pe cel care a comis fapta. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din 15 noiembrie 2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Raţiu Vasile Răzvan pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt calificat. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul Raţiu Vasile Răzvan, în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2016, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a aplicat numeroase lovituri folosind corpuri contondente victimei C.T., provocându-i acesteia decesul, după care, înainte de a pleca de la faţa locului, a luat şi telefonul mobil al victimei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Omorât în bătaie pentru un telefon
Omorât în bătaie pentru un telefon
După ce l-a omorât în bătaie, i-a furat telefonul mobil. S-a întâmplat la Arad. Autorul crimei: un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice care a plecat imediat de la locul crimei, nu înainte însă de a-l „buzunări” pe cel pe care l-a omorât.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Dintre echipele de Liga a III-a din județul nostru doar Viitorul pornește favorită certă.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale.
Mapamond
Zeci de mii de persoane s-au adunat joi, la Belgrad, pentru un miting final al unei coaliții electorale de opoziție sprijinită de studenți, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare de duminică, relatează dpa.
Mapamond
Actorul american versatil Tom Skerritt, care a jucat în numeroase superproducții hollywoodiene, printre care clasicul SF „Alien”, comedia de război „M*A*S*H” și drama de acțiune „Top Gun”, a încetat din viață miercuri la vârsta de 93 de ani, informează Reuters.
ARADON Sport local
Arădencele primesc vizita câștigătoarei Ligii 1, serios întărită pentru LNBF.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a estimat joi că Rusia nu și-a schimbat atitudinea, după noi atacuri nocturne care au făcut noi victime în Ucraina, în ciuda unei relansări a diplomației în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, comentează AFP.
România
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat.
1
România
Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!