Inspecția Judiciară a arătat – în urma controlul efectuat la începutul acestui an – cu degetul spre Judecătoria Chișineu Criș și Judecătoria Gurahonț. La prima își desfășoară activitatea trei judecători – dintre care doi sunt delegați la Judecătoria Chișineu Criș -, iar a doua instanță funcționează doar cu doi judecători definitivi. “Trebuie precizat faptul că funcționarea unor instanțe cu un număr redus de judecători în schema de personal, respectiv 2-3 posturi, neocupate integral sau în cel mai bun caz unele ocupate prin delegare, constituie o vulnerabilitate în organizarea eficientă a activității acestora”, au concluzionat inspectorii Inspecției Judiciare în raportul lor.
Inspectorii au reamintit și de situația creată la un moment dat la Judecătoria Ineu: “o situația aparte a fost înregistrată la Judecătoria Ineu, unde doi judecători (n.r Floriță Boloș și Autel Tripa) au fost eliberați din funcție ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unor infracțiuni, anterior aceștia fiind suspendați, astfel că o bună perioadă din anul 2014 la instanță au funcționat doar doi judecători”.
Prea puțini judecători la Judecătorii
Prea puțini judecători la Judecătorii
Vulnerabilitatea din sistem: la unele Judecătorii din județul Arad avem prea puțini magistrați.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Arbitrul Vădana nu a mai lăsat ultima fază, un corner pentru arădeni, iar de acolo lucrurile au degenerat!
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad (SCJU) a fost nevoit să explice de ce practică tarife ridicate la parcare, de până la 30 de lei/oră, arătând că banii adunați în ultimii trei ani, respectiv 1,2 milioane de lei, au fost folosiți pentru cumpărarea unui echipament medical esențial și că se dorește descurajarea staționării îndelungate cu mașina.
1
Local
Proiect imobiliar dezvoltat de Astra Vagoane Călători, în zona străzilor I.R.Șirianu și Kogălniceanu
Un teren de peste 3.600 de metri pătrați, situat între străzile Mihail Kogălniceanu și Ion Rusu Șirianu, ar urma să fie transformat într-o zonă rezidențială cu locuințe, servicii și spații verzi.
România
Deficitul bugetar s-a redus în primele șase luni din acest an cu 1,65 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 2% din PIB, comparativ cu 3,64% din PIB în intervalul ianuarie - iunie 2025, pe fondul temperării cheltuielilor curente, al creșterii colectării și absorbției de fonduri europene, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor.
Local
Primăria Arad extinde din nou spațiile de învățământ la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” (fosta Școală Generală nr. 21). Vor fi amplasate noi module care vor găzdui cinci săli de clasă și un laborator, pentru ca elevii să poată învăța într-un singur schimb.
România
Abrudean crede că este puțin probabil ca legea salarizării să intre pe agenda sesiunii extraordinare
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că, așa cum arată lucrurile acum, este puțin probabil ca proiectul legii salarizării să intre în dezbatere în această sesiune extraordinară, adăugând că nu este nicio problemă să mai fie o sesiune, pentru că această lege trebuie adoptată.
România
România a aderat, vineri, la Tratatul de Prietenie și Cooperare în Asia de Sud-Est, după demersurile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe pe lângă statele membre ale ASEAN în ultimii doi ani.
România
O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, decolată de la Baza 86 Aeriană de la Fetești, a doborât vineri cu o rachetă drona la peste o oră după pătrunderea în spațiul aerian național, lovirea având loc deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, din județul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat pe durată traseului său, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN), printr-un comunicat de presă.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!