„Sunt cursuri despre arta de a spune şi crea poveşti, jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea personalităţii, încrederii în sine, a imaginaţiei, creativităţii, memoriei şi exprimării, a gustului pentru lectură, precum şi cursuri de actorie, dicţie şi mişcare scenică. Toate acestea sunt cuprinse într-o oră şi jumătate pe săptămână. Cursurile vor fi susţinute, de luni până vineri după-masa, de actriţa şi povestitoarea Giorgiana Elena Popan” – spune Mihaela Blaga, presedinte al Asociaţiei „Magia Cuvântului”. Înscrierile la cursuri se fac telefonic, la numărul 0742-589171. Tariful de intrare în „Căsuţa poveştilor” este de 20 de lei (/curs).
Reînvie „Căsuţa Poveştilor”
Reînvie „Căsuţa Poveştilor”
Odată cu începerea noului an şcolar, de luni, 12 septembrie, se redeschide şi „Căsuţa Poveştilor”. E vorba de Centrul de storytelling al Asociaţiei „Magia Cuvântului”, care îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani spre o lume minunată de poveşti şi teatru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!