aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
A fost inaugurat noul terminal Schengen, la Aeroportul Timișoara. Designul, inspirat de aparatul de zbor al lui Traian Vuia

A fost inaugurat noul terminal Schengen, la Aeroportul Timișoara. Designul, inspirat de aparatul de zbor al lui Traian Vuia

la 29 March 2024 18:53
7 Comentarii

A fost inaugurat noul terminal Schengen, la Aeroportul Timișoara. Designul, inspirat de aparatul de zbor al lui Traian Vuia

29 March 2024 18:53
Vineri, 29 martie, este inaugurat un nou terminal de plecări Schengen al Aeroportului Internațional Timișoara. Nu puteau lipsi de la eveniment ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, actualul premier social-democrat Marcel Ciolacu și fostul premier liberal Nicoale Ciucă. În schimb, nu au dat curs invitației președintele Klaus Iohannis și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
Vineri, 29 martie, este inaugurat un nou terminal de plecări Schengen al Aeroportului Internațional Timișoara. Nu puteau lipsi de la eveniment ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, actualul premier social-democrat Marcel Ciolacu și fostul premier liberal Nicoale Ciucă. În schimb, nu au dat curs invitației președintele Klaus Iohannis și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Trimite articolul

X

TIMIȘOARA. Noul terminal de plecări spre Spațiul Schengen al Aeroportului Internațional Timișoara va primi primii pasageri începând din 31 martie. Autoritățile naționale, însă, nu au ratat ocazia să puncteze, iar cu două zile înainte de inaugurarea propriu-zisă, au organizat și un eveniment oficial.

„Două zile ne mai despart de binemeritata aderare a României în familia statelor Schengen, ce va aduce un acces mai facil în țările membre, o aderare pe care ne-o dorim în totalitate finalizată până la finalul anului. De aceea, deschiderea acestui terminal este dovada că România știe să concretizeze proiecte din bani europeni și că avem viziunea și capacitate să asigurăm facilitați pentru pasageri la cele mai înalte standarde. (…) Sunt împlinit să-l văd finalizat”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Acesta a mai spus că se așteaptă ca, odată cu darea în folosință a noului terminal – și poate, și mai mult, cu aderarea la Spațiul Schengen aerian, numărul anual de pasageri al Aeroportului Internațional Timișoara să treacă de 3 milioane, ceea ce ar însemna o creștere de peste 50%.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Timișoara, geometria terminalului a avut drept inspirație avionul „Vuia 1”, primul aparat de zbor autopropulsat din lume, realizat de Traian Vuia.

Construit cu finanțare europeană nerambursabilă Programul Operațional Infrastructură Mare, noul terminal pentru plecări externe a costat peste 192 de milioane de lei (inclusiv TVA).

FOTO | Inaugurare terminal Schengen, Aeroportul Internațional Timișoara

FOTO: TION.RO

Ce au spus miniștrii, liderii politici și directorul Aeroportului

Au urmat, în cadrul evenimentului, și alte cuvântări ale unor lideri politici.

„Mă bucur alături de cetățenii Timișoarei de această realizare. (…) Arată și sună frumos terminalul Schengen, iar așa cum zburăm de la Timișoara la București și invers, tot așa vom puteam zbura de la Timișoara la Berlin sau Paris”, a declarat, în continuare, Nicolae Ciucă, fostul premier PNL de la nivel național.

Nu putea de la lipsi de la eveniment nici actualul premier social-democrat Marcel Ciolacu.

„După mai bine de 30 de ani, investițiile au început să țină pasul cu nevoile de dezvoltare ale societății. Este o investiție spectaculoasă, la cele mai mari standarde”, a spus actualul prim-ministru.

Au mai urcat pe scenă, în continuare, Alfred Simonis – președintele Camerei Deputaților și lider al PSD Timiș, Luminița Odobescu – ministra Afacerilor Externe, Adrian Câciu – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cam toți au vorbit despre același lucru: cei 20 de ani de când România este membră NATO, proiectele de infrastructură din Timiș și importanța formării coaliției de guvernare în contextul încercării de aderare și la Spațiul Schengen terestru.
După liderii politici, a putut lua cuvântul și directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Stamatovici.

„Noi nu am participat la demersurile de aderarea a României la Schengen, ci doar ne-am bucurat de rezultat. Îi asigurăm pe cei din conducerea țării că suntem pregătiți să facem față acestei aderări la Schengen din toate punctele de vedere!”, a spus Daniel Stamatovici.

Ultimul invitat la microfon a fost mitropolitul Banatului Ioan Selejan.

Au fost invitați și primarul Timișoarei Dominic Fritz și liderul CJ Timiș Alin Nica, dar niciunul dintre ei nu a luat și cuvântul.

Conferință de presă… PSD

Ulterior evenimentului oficial, s-a desfășurat și o conferință de presă, doar cu jurnaliștii. Aici, însă, au vorbit doar Grindeanu, Simonis și Ciolacu. Aceștia au abordat, în principiu, cam aceleași subiecte ca și cu câteva zeci de minute înainte.

„Începe să se facă dreptate României după 14 ani. În acest moment, aerian și maritim România va intra în Spațiul Schengen și sunt ferm convins că până la sfârșitul anului vom lua toate măsurile astfel încât să intrăm în spațiul Schengen și terestru. (…) Este clar pentru toată lumea că Româna a intrat într-o perioadă de dezvoltare, indiferent în ce județ, în ce zonă a României te deplasezi, se văd construcții majore în infrastructură”, a spus Ciolacu.

„În urmă cu an și ceva îmi doream ca odată cu terminarea lucrărilor la acest terminal să putem să intrăm în Schengen. Pe de o parte, România a intrat în Schengen aerian și maritim. Pe de altă parte, cei care au construit acest terminal au reușit să se înscrie în durata contractului. Vreau să îi felicit!”, a spus Sorin Grindeanu.

„Spunea domnul prim-ministru că, odată cu intrarea României în Schengen – aerian și maritim –, a început să i se facă dreptate României. Eu revin și vă spun că de foarte puțin timp încoace a început să i se facă dreptate și Timișoarei și Timișului”, a completat Simonis.

Detalii despre noul terminal

Reprezentanții aeroportului au prezentat și câteva detalii tehnice despre terminalul care va fi folosit începând de duminică. Capacitatea de operare ar fi de opt curse concomitent, adică puțin peste 1.500 de pasageri. Suprafața totală a clădirii este de 11.775,40 mp. Spațiul util, însă, este împărțit astfel:

  • Sala de check-in și ticketing (1.209 mp): 18 ghișee de check-in și două echipamente duble pentru self check-in; spațiul de așteptare cu o capacitate de 200 de locuri;
  • Sala de circulație;
  • Sala de control de securitate a pasagerilor și bagajelor de cabină (1.000,50 mp): trei porți de scanare automată a tichetelor de îmbarcare, șase filtre de control de securitate (din care unul pentru bagaje agabaritice) și patru cabine destinate controlului amănunțit, capacitate de procesare de 800 de pasageri pe oră;
  • Sala de regrupare a pasagerilor (1.209 mp): opt porți de îmbarcare, structură pe trei nivele (16 ghișee de preboarding și 200 de locuri – la parter; food-court și zonă de așteptare la etajul I; zona de business-lounge și fumoar – la etajul II).

Vă amintim, lucrările la noul terminal au început în noiembrie 2022, fiind realizate de firmele CONCELEX SRL – CONCELEX ENGINEERING SRL – CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL – METROLUL SA, cea cu care fusese semnat în mai 2022 contractul pentru proiectare și execuție. Aceasta este cea mai importantă investiție a Aeroportului Internațional Timișoara, cel puțin din punct de vedere financiar. De-a lungul timpului, pe șantier au fost organizate mai multe vizite ale ministrului Sorin Grindeanu, lucru de altfel amintit și în cadrul evenimentului de vineri. Ar mai fi de amintit că, printre invitații evenimentului erau și președintele României, Klaus Iohannis, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar aceștia nu au dat curs invitației până la urmă. Anterior, studiul de fezabilitate fusese realizat în 2019 proiectanții timișoreni ai S.C. WH Project S.R.L.

Sursa: TION. RO

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Aeroportul International Timisoara ,
ciolacu ,
inaugurare ,
Marcel Ciolacu ,
ministru transporturilor ,
Nicolae Ciucă ,
premier ,
Sorin Grindeanu ,
terminal Schengen ,
timisoara
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. alex says:
    March 29, 2024 at 9:21 pm

    Degeaba, aeroportul din Arad bate tot pe loc😂😂

    Reply
  2. Macea says:
    March 29, 2024 at 11:10 pm

    Pe un alt site i-am văzut și pe reprezentanții Aradului…”domnii” Falca și Cionca. Bine că au îngropat aeroportul de la Arad. Jalnici!

    Reply
  3. Radu says:
    March 30, 2024 at 4:00 am

    Doua aeroporturi internationale la o distanta de 50 km ?

    Reply
    • Tuluz-Lotrec says:
      March 30, 2024 at 3:06 pm

      Cel din Arad nu este aeroport.

      Reply
    • Etc says:
      March 30, 2024 at 8:07 pm

      Asta de la Arad este concertport… Poate merge si niste planorism… Acum nici ala din tm nu-i nush ce…da merge pentru aeronave mai mici…

      Reply
  4. Helmut says:
    March 30, 2024 at 9:42 am

    Ce caut Acolo groparul aeroportului din Arad aliasfalcă Gheorghe cu marioneta lui numită moșneag care an de an fac investiții ca să zboare ciorile și golumbi de pe aeroportul din Arad aceștia nu mai au niciun pic de rușine

    Reply
  5. Cristi says:
    March 30, 2024 at 8:47 pm

    In Sud noul terminal,in Nord iesire la autostrada plus alte proiecte finalizate.
    Noi vanam cersetorii si cainii vagabonzi.
    Sa ne fereasca Domnul de mai rau.
    Cu stima

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Antoniu Martin, premiat din nou în Italia
    3
    „Spărgătorul de nuci” vine la Teatrul Clasic
    4
    Mircea Ardelean împarte dreptatea la Pecica
    5
    Șoselele din Arad, sub lupa polițiștilor de la Rutieră
    6
    Liga 5: Două echipe fără înfrângere!
    7
    Rezultatele extragerilor Loto
    8
    Bărbat din Șepreuș, reținut pentru arme și năvoade
    9
    S-a oprit în sferturi la CE de box Under 15
    10
    Kickers Winter Cup, o competiție reușită

    ARADON Sport local

    FOTO
    Kickers Winter Cup, o competiție reușită
    Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.

    ARADON Sport local

    Au impresionat la „Cupa de Iarnă” la înot
    HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.

    UT Arad

    UTA ocupă locul 6 la numărul spectatorilor
    ARAD. O statistică interesantă despre numărul spectatorilor prezenţi la jocurile din Superligă în primele 21 de etape ale sezonului 2025-2026, ne arată că UTA şi, implicit, publicul arădean, ocupă un loc ... de play-off.

    România

    Miniștrii Apărării și Economiei au depus jurământul la Cotroceni
    Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.

    Local

    Judecat pentru mita oferită unui polițist, la Lipova
    Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal. 1

    ARADON Sport local

    CS Universitatea Arad are patru secţii medaliate

    UT Arad

    UTA iernează pe locul 8

    UT Arad

    Doliu în familia UTA! A murit Lazăr Pârvu

    Local

    31 de arădeni, diagnosticaţi cu gripă în ultima săptămână
    Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.