În această seară, Poliția Ilfov a transmis un comunicat de presă cu privire la moartea rapperului:
“La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv. S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a formației.
„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflăm într-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, au transmis membrii trupei.
Motivul morții subite este necunoscut.
Cu doar câteva ore înainte să moară, artistul a susținut alături de trupa sa un concert în București, în cadrul evenimentului Trap Attack. Mai mult, cu aproximativ 48 de ore înainte de anunț, rapperul a lansat o nouă melodie alături de artiștii Guess Who, Aura și Prny, notează Tion.ro.
S-a făcut remarcat prin colaborarea cu artista Ruby, cu celebra piesă „Condimente”, dar și cu piesa „Turist“, alături de Ale Blake.
Nosfe, pe numele lui real Darius Vlad Crețan, a fost unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România. Activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Şatra B.E.N.Z. Pe lângă acestea, mai era și artist al label-ului Seek Musi. A lansat mai multe albume printre care „Uncle Benz”, „Caps Locked”, „Rollin Stoned 2” și „Înainte Nosferatu”. În 2021, avea în palmares 26 de clipuri și peste 30 de single-uri și colaborări.
Artistul s-a născut pe 24 martie 1985 în Galați. Primul său concert a avut loc în orașul său natal. Nosfe era căsătorit și avea o fetiță.
Trimite articolul
XUnde raman desteptii cu intrebarea daca a fost sau nu vaccinat?
-
Unde sunt acum desteptii care ziceau ca vaccinul e sigur si eficient ?
Era plin de d-astia care le prevesteau moartea nevaccinatilor.
Iata ca acum se intampla invers … din pacate.-
De acord! Vaccinul incepe sa-si faca efectul la toti, dar prostii inca mai “cred in stiinta” in loc sa vada ca mai nou totul merge dupa bani, chiar si “stiinta”. De crezut crezi in biserica, stiinta trebuie sa o poti dovedi si sa discuti liber despre ea, fara cenzura. Dar asta este selectia naturala! Prostii se vaccineaza si mor, raman doar nevaccinatii. Odihneasca-se in pace!
-
Alt geniu rătăcit pe aici…
-
-
-
Tu crapi de frica…stii ca esti ințepat cu zerul magic si urmezi la groapa…tik tak..
Dar alte pricini din care omu’ poate da coltu’, in afara vaccinului, chiar nu mai stiți?
-
Pentru covidioții antivacciniști chiar dacă mori în urma unui accident rutier ei vor susține că e ”de la vaccin”. NCSF!
-
daca prostia ar durea tu acum ai fi in coma profunda
-