Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, internat la Spitalul Universitar din București, confirmat pozitiv în urmă cu două zile. Conform Grupului de Comunicare Strategică, „Pacientul necesita dializă”. Acesta a fost în același salon cu pacientul de 74 de ani care a murit pe 22 martie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din capitală, transferat fiind de la Spitalul Universitar. Ambii se aflau în programul de dializă.
Al șaptelea deces: a fost în salon cu un alt pacient decedat
Al șaptelea deces: a fost în salon cu un alt pacient decedat
Luni seara s-a înregistrat cel de-al șaptelea deces la nivel național al unei persoane infectate cu Covid-19: un pacient care fusese în același salon cu un alt bărbat decedat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!