Nistor Laurențiu nu a fost băgat în seamă de cadrele medicale, în ciuda faptului că le-a spus că se simte rău. Președintele CJ Hunedoara a fost nevoit să aștepte pe holuri timp de 45 de minute.
La finalul experimentului, acesta a anunțat măsuri dure față de cei care au o atitudine nepotrivită față de pacienți.
„În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară. Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30.
Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă.
Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!Spitalul Județean are o echipă managerială răspunzătoare pentru ce se întâmplă în toate secțiile, iar Urgența este poarta de intrare. Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită față de pacienți.
Medicina și asistența medicală sunt profesii grele, pentru care este nevoie de multă dăruire, de empatie și, sigur că da, de pricepere. Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secții noi, în modernizări și dotări medicale.Este momentul ca întreg personalul să înțeleagă că atitudinea față de pacienți trebuie să se schimbe!”, a scris șeful CJ Hunedoara pe pagina sa de Facebook, unde a și postat înregistrarea.
Materialul video, postat de președintele CJ Hunedoara, din interiorul secției de UPU a Spitalului Deva.
Trimite articolul
XLa arad am stat cu un copil 5 ore, a avut dureri abdominale. In aceste 5 ore au fost doar 6 pacienti. dupa 5 ore a au fost rezolvati toti in 20 minute. In cazul meu diagnosticul a fost un ridicat din umeri(fara o ecografie) doar analize de sange si palpare.
-
Peste tot e la fel, sunteți luați de fraieri, plătiți și sunteți batjocoriți pe banii voștri
O sa fie vai de presedintele consililui judetean. O sa vada dumnealui de la Ministrul Sanatatii si prim ministru. Asta va fi doar inceputul.
-
Mda, din cauza oamenilor ca tine si gandirii pe care o ai nu se rezolva nimic. Asta ai dedus din ceea ce a facut presedintele.
Pai atunci angajati oameni, asta e de departe cea mai idioata varianta acordata. Daca aia pleaca, chiar nu va mai ramane nimeni, oricum sunt in deficit, absolut toate spitalele de stat din orasele care nu sunt centre universitare au deficit major si mai mult de atat multi nici vor sa mearga sa lucreze acolo din motive evidente.
Date afară gunoaiele umane criminale.Gunoaiele ăstea umane nu se mai indreapta nu mai au leac.
Ca personalul de acolo e obligat prin lege sa se ocupe si de cei 80% care nu sunt urgente reale si sa ii pupe in c*r s-a gandit dobitocul? Si la cate zeci sau chiar sute de pacienti vin in 24 de ore, marea majoritate ca sa fie rezolvati gratis?
-
Sper ca nu ai frati ,sau mai rau urmasi !
-
De ce? Sa iti plateasca tie plimbatea cu salvarea si serviciile gratiș la urgente pentru ca te-ai zgariat la o unghie?
-
Lasă că și eu am stat la upu Arad 2 ore degeaba apoi am plecat
-
Deci ai fost mare urgenta daca ai stat 2 ore fara sa patesti ceva si ai plecat fara ajutor, asa-i?
-
vdcd, esti cumva baragladina aia sau ruda cu ea? Sa stai la urgente 45 de minute si sa nu iasa niciun pacient? Sa deschizi usa si sa vezi ca e doar doctorul si asistenta? Sa fii injurat pe banii tai? Sa nu vina nicio ambulanta cu pacient in tot timpul asta? Hai sictir, jigodie sosocara haurista! Culmea, seful CJ e chiar de la psd, partidul familiei tale!
-
Wellcome in the real life… Io zic ca a fost norocos cu doar 45min. Da na, sa nu vorbim cumva de rau cadrele medicale…cele mai pline de intentii “bune” si dedicate actului medical, pentru care platim cat nu se poate. Dar daca vrei sa fi tratat, te duci la privat sau strainatate…
-
Iar in privat sunt tot cei de la stat, tot aceasi prestatori de servici, iar in strainatatea trebuie sa ai portofelu gros si a nu uitam si acolo sunt tot oameni si oameni…
-
In privat sunt tot aia, ai dreptate. Eu spun doar ca la stat, de aia vin, sa se odihneasca pentru a putea presta in privat…
-
Da…,se verifica si prin acest video zvonurile care vin dinspre judetul vecin , cum ca incet dar sigur a trecut inaintea Aradului la toate capitolele si asta datorita faptului ca la conducerea judetului si a Primariei sunt oameni de o calitate mult mai buna decat la noi …,oameni care se pricep, doresc si chiar fac ceva ! Un sigur exemplu : Aradul a avut contract de dezapezire cu….Ssocietatea de Salubrizare Deva ! Adica aia au utilaje incat sa vina sa ia bani Aradului ,Arad care are o societate de genu ,pe langa Primarie ,dar care e pusa pe ” butuci ” de ani de zile !
-
Daca firma la care lucrezi avea tarife mai mici, castiga licitatia.
Cred ca mulți visează ca dacă ajungi la urgente imediat ești preluat de și examinat de doctori pe specialități.Nici vorba,pe lângă ca se sta 8 ore se fac doar recomandări unde sa mergi sa te consulte și la analize,tratament punctual -nici vorba..Ca și după o vizita la un dr de familie.
-
Du-te la o clinica privata si vezi cum esti tratat, apoi fa o comparatie cu statul.
La Arad de ce nu s-ar face asemenea controale ”acoperite”?
dar si la cabinetele medicale si policlinici /unele chiar private/ unde in gerneral nu se respecta orarul . Daca scrie de la 8-12 medicul vine pe la 9- 10,00 si bolnavii stau pe hol. Da!
Ăștia sânt “îngerii în halate albe”?Așa parca li se spuneau in pandemie.
-
Daca tu vezi un betiv si un drogat pe strada, inseamna ca tot poporul, inclusiv tu si familia ta, sunteti betivi si drogati?
Dragii mei, care medic circulă cu mașina DACIA ?
/ – ciubucari ordinari –
Auzi Csonka?! Asta-i prezident activ, nu ca tine….si la UPU Arad te ia dracu pana te baga in seama careva! Dar daca le bagi ceva in buzunar, se misca ca titirezul!
Adevarul este pe undeva la mijloc, depinde f. mult peste cine dai la momentul respectiv. Eu, am ajuns la Urgenta, in urma unui accident, eram pe bicicleta si m-a lovit o masina, si cum am ajuns la Ugente, imediat s-au ocupat de mine, la radiografie, ortopedie, samd. Altii, probabil au avut parte de alt personal, habar n-am, dar eu de fiecare data, am avut parte de medici, asistente, brancardieri, f. bine pregătiți profesional si operativi. Menționez faptul ca n-am dat niciun un leu nimanui, ciubuc.
-
Cu ambulanta si insotit de politie sa pe propriile picioare ori cu o masina a unui martor sau chiar a celui care te-a accidentat?
La Arad , maică-mea a stat 2 ore cu mâna rupta ca doctorul avea cica pacient. După 2 ore a primit-o înăuntru , nu era nimeni și nici alta usa nu era sa iasa cineva pe acolo . Deci clar a dormit. Sa plece dracu toți afara , dacă nu le convine și sa facă loc tinerilor
-
Înainte de a pleca îi contaminează si pe tineri cu virusul șpăgii ,a lenei și odihnei la munca la stat.
si eu am fost odata la urgente. ca am
mers cu bitzigla si am cazut. am crezut ca miam rupt oarece.
si am avut parte de foarte bune servicii.
si triajul si radiografiile. numa pe scaunul ala medical
m-au plimbat brancardierii.
chiar m-am mirat ca toti doctorii stiau romaneste,
spitalul fiind localizat in gyula.
-
Toti cei din Gyula stiu romaneste, dar niciun ungur din Ro nu stie romaneste. Toti pe ungureste.