Parlamentarii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, respectiv cei din Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat au dezbătut şi votat amendamentele depuse, textul de lege, precum şi pe capitole şi anexe.
„Casa Naţională de Pensii Publice gestionează un număr de 134 de acte normative în aplicarea legislaţiei naţionale şi internaţionale şi stabileşte drepturile şi acordă un număr de 70 de prestaţii sociale. Proiecţia bugetară este de 158,908 miliarde lei pentru anul 2026, în creştere cu 821,775 milioane lei comparativ cu anul 2025. Avem o reducere a fondurile de salarii cu 17,168 milioane lei. Valoarea taxelor de transmitere a drepturilor de pensii în anul 2026 va fi de aproximativ 710,36 milioane lei. Vreau să fac menţiunea că 98,92% din buget înseamnă totalul pensiilor plătite la nivel naţional, în România, şi internaţional, iar fondul de salarii s-a redus cu 17,168 milioane şi reprezintă 0,32% din bugetul Casei Naţionale de Pensii”, a declarat preşedintele CNPP, Nicolae Giugea.
El a subliniat, de asemenea, că proiectele CNPP pe PNRR vor fi duse la îndeplinire, fără a se pierde niciun leu, până la 30 iunie.
„De aceea a şi crescut şi bugetul comparativ cu anul trecut. Vom finaliza şi mica recalculare în acest an şi vă anunţ că a început deja să sosească marea promoţie de decreţei. Va creşte volumul de dosare pe care trebuie să le prelucreze Casa Naţională de Pensii foarte mult în anii următori”, a spus Giugea.
Potrivit acestuia, sistemul de accidente de muncă are un buget alocat de 165,866 milioane lei, în creştere cu 21,444 milioane lei, instituţia decontând spitalizarea şi tot ce ce înseamnă decontări legale pentru românii care lucrează în România sau sunt detaşaţi în străinătate şi care suferă accidente de muncă.
Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!