aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
MApN: Presa rusă dezinformează cu privire la atacurile executate de propriile forțe în proximitatea granițelor României cu Ucraina

MApN: Presa rusă dezinformează cu privire la atacurile executate de propriile forțe în proximitatea granițelor României cu Ucraina

la 23 January 2025 00:01
7 Comentarii

MApN: Presa rusă dezinformează cu privire la atacurile executate de propriile forțe în proximitatea granițelor României cu Ucraina

Foto: Facebook/MApN
23 January 2025 00:01
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează faptul că presa rusă dezinformează pe subiectul atacurilor recente, din noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, executate cu drone de forțele Federației Ruse asupra infrastructurii portuare civile din Ucraina, în proximitatea graniței cu România.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează faptul că presa rusă dezinformează pe subiectul atacurilor recente, din noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, executate cu drone de forțele Federației Ruse asupra infrastructurii portuare civile din Ucraina, în proximitatea graniței cu România.

Trimite articolul

X

Potrivit unui comunicat al MApN transmis miercuri, campania de dezinformare rusă folosește informații false sau scoase din context și inventează situații inexistente pentru a manipula adevărul și a influența opinia publică.

‘Așa cum Ministerul Apărării Naționale a comunicat deja, pe timpul atacurilor ilegale cu drone desfășurate de forțele ruse în noaptea de joi, 16 ianuarie, spre vineri, 17 ianuarie, sistemele de monitorizare și supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat încălcări ale spațiului aerian românesc, ceea ce a impus, conform procedurilor, instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea și decolarea, din Baza 86 Aeriană de la Borcea, a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Ulterior, așa cum am informat printr-un al doilea comunicat de presă, în urma cercetărilor executate de echipele formate din specialiști din MApN, SRI și MAI au fost identificate două zone în care au căzut resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran1/2, una între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, iar alta la sud de Chilia Veche. Impactul resturilor de drone, care au fost ridicate pentru investigații, nu a afectat elemente de infrastructură și nu au fost semnalate pagube materiale’, se arată în comunicat.

Această situație, devenită, din păcate, una de rutină, a constituit baza de pornire a unui scenariu complet fals inventat în laboratoarele de propagandă de la Kremlin, subliniază sursa citată.

‘Articolele publicate de presa din Rusia plasează atacul ilegal executat de propriile forțe asupra porturilor civile ucrainene cu o zi mai târziu, respectiv vineri, 17 ianuarie, spre sâmbătă, 18 ianuarie, și acreditează, fără nicio bază reală, ideea că forțele militare ale Armatei României ar fi intervenit în desfășurarea evenimentelor, prin executarea de foc asupra dronelor rusești cu mijloace de lovire dispuse pe teritoriul național al României. În scenariul fantezist se afirmă, fără nicio legătură cu realitatea, că obiectivul atacurilor ruse ar fi fost, de fapt, o operațiune de tranzit de militari români (potrivit unei surse de propagandă) sau de mercenari români (așa cum afirmă o alta), transportați cu ambarcațiuni de pe malul românesc pe cel ucrainean. ‘Atacul’ descris de materialul de propagandă, care ar fi fost ordonat de la vârful armatei ruse, ar fi provocat numeroase victime de partea română, morți și răniți. În scenariul de la Kremlin apar și elicoptere ale Forțelor Aeriene Române care ar fi intervenit pentru evacuarea așa-zișilor răniți și sprijinirea cu foc a intervenției forțelor ucrainene de pe celălalt mal’, conform comunicatului.

Față de cele arătate, MApN punctează că deși absurdă și implauzibilă, această ‘știre’ se înscrie în tiparul operațiunilor ruse de influențare și manipulare executate în prezent în spațiul public românesc și aliat.

‘ Oricât de stângaci ar fi redactată și oricâte erori evidente ar conține, știrea falsă este amplificată în spațiul public țintit prin algoritmi și agenți umani afiliați, pe multiple canale de propagandă. Ulterior, sunt generate reacții oficiale sau analize ale unor așa-ziși ‘experți’, care sunt, la rândul lor, fructificate de sistemul de amplificare în mediul online, în special pe platformele digitale de comunicare ‘, explică MApN.

Sursa citată avertizează că aceste operațiuni vizează, în primul rând, opinia publică din România și, prin extensie, din spațiul NATO, care este manipulată să creadă că NATO urmărește să intre în război cu Rusia și că România este împinsă în acest conflict.

‘Acest narativ de propagandă este conjugat cu altele, cum ar fi așa-zisele intenții de folosire a bazelor militare din România pentru pregătirea unor operații ofensive, pregătirile făcute în secret de autoritățile de la București pentru trimiterea de militari români pe frontul din Ucraina și altele, pe care le-am semnalat în mod constant pe această platformă de combatere a dezinformării’, se spune în comunicat.

În același timp, completează MApN, acest tip de dezinformare țintește și publicul intern rus, care este hrănit în mitul cetății asediate, fiind manipulat să creadă că Rusia este în pericol de a fi atacată de NATO și că în Ucraina militarii ruși din forțele de invazie luptă, în așa-zisa ‘operațiune militară specială’, împotriva NATO.

‘Reiterăm faptul că realitatea pe care propaganda rusă și vectorii de propagare din spațiul public românesc și euro-atlantic încearcă să o acopere prin aceste acțiuni de dezinformare și manipulare este că Federația Rusă, în disprețul total al normelor internaționale, a militarizat Marea Neagră, a invadat Ucraina și a anexat ilegal Crimeea în 2014, iar din 2022 este angajată într-un război ilegal de agresiune împotriva unui vecin suveran. Războiul brutal pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei este doar o dimensiune a asaltului pe care Rusia îl dă lumii democratice și libere. În paralel, Federația Rusă este angajată într-un set persistent de acțiuni hibride împotriva unor țări membre NATO, UE și a altor state din regiunea Mării Negre’, conform comunicatului.

Nu în ultimul rând, MApN atrage atenția că ‘este de așteptat ca, în perioada următoare, știrea falsă prezentată în acest material să fie preluată și amplificată și de vectorii propagandei ruse care acționează din interiorul spațiului public românesc și amplificată, în special pe platformele digitale’.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
atac cu drone ,
atacuri cu drone ,
dezinformare ,
federatia rusa ,
graniţă ,
infrastructura portuara civila ,
mapn ,
presa rusa ,
propaganda rusa ,
razboi in Ucraina ,
romania ,
Ucraina
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. mda... says:
    January 23, 2025 at 9:49 am

    Daca e sa aleg intre a crede presa ruseasca si mecanismul de dezinformare numit MApN, merg pe mana rusilor.
    Citesc toate stirile de la MApN in cheie inversa. Daca ziceti ca nu s-a intamplat, chiar s-a intamplat.
    Ce ar fi ca Romania sa isi normalizeze relatiile cu Rusia si sa fie si recunoscatoare pentru ca, daca ne uitam in istorie intelegem ca Romania nu ar fi existat niciodata fara protectia Rusiei.
    De altfel trebuie sa le multumim pentru ortodoxia care are sorginte slava, ortodoxie pe care au protejat-o platind cu sange.
    1 milion de rusi morti ca sa tina frontul intre 1916-1918 si 23 milioane ca sa ne scape de nemtalaii nazisti.

    Reply
    • Anonimul arădean says:
      January 23, 2025 at 2:01 pm

      Normal că citești informațiile MApN în cheie rusofilă, că ești putinizat la nivel de ADN și în plin delir politico-religios.
      Matale zici că citezi din manualele de propagandă stalinistă…
      PS. Decât să te chinui pe aici cu tot felul de dezinformări stupide, mai bine du-te acasă la nevasta Natasha și la măicuță ta Ludmila și la taika Vladimir…văd că ți-e greu într-o țară străină. Valea!

      Reply
    • rusul de serviciu says:
      January 23, 2025 at 2:22 pm

      Mătăluță mergi pe mâna rușilor din convingere, că mătăluță ești rus. N-ai nici o treabă cu Europa sau România. Punct

      Reply
      • Slava says:
        January 23, 2025 at 3:09 pm

        Pai, cine citeste presa rusa in afara de voi, slavarii?

        Reply
        • Expertologul says:
          January 23, 2025 at 8:52 pm

          Tovarășul mda de mai sus și dumneata, care îi ții isonul

          Reply
    • Tuluz-Lotrec says:
      January 24, 2025 at 11:40 am

      Din nou bolovanul bolsevic se da in stamba cu “acsient rusiesc” pe aradon. Du-te bre ciolovecule si behaie-ti propaganda sovietica in Rusnacia

      Reply
  2. Lee says:
    January 23, 2025 at 6:25 pm

    Am înțeles, să trăiți!

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    Noi animale în „mini-grădina zoologică” din Bîrzava
    2
    Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, adus la DNA pentru a fi audiat
    3
    Oana Țoiu: România are o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze din UE
    4
    Olimpiada Cunoaşterii, ediţia 4
    5
    Procurorii din CSM sesizează IJ pentru a verifica dezvăluirile din documentarul Recorder în cazul șefului DNA
    6
    Mită refuzată de doi polițiști arădeni
    7
    800 de mii de euro pentru castelul de la Căpâlnaș
    8
    Accident rutier mortal la Călugăreni. O femeie de 55 de ani și-a pierdut viața
    9
    Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru 30 de zile
    10
    Proiectele din Arad, la un click distanță

    România

    Oana Țoiu: România are o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze din UE
    România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

    Local

    Aproape 15 mii de operații efectuate la Județean, în 2025

    Ştiri sportive

    Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open, fără să piardă vreun set
    Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.

    UT Arad

    Mihalcea a vorbit de salvarea de la retrogradare
    La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins. 5

    UT Arad

    Ne putem uita în jos, că ne iau cu rău înălțimile
    UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda. 3

    Local

    Tâlhar reținut după ce a furat un telefon și 100 de lei
    Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.

    Local

    Furt și distrugere, pe lista unui felnăcan

    Local

    POLITIC. Falcă: „Trebuie să investim în oameni”
    5

    Local

    Vrei să te faci detectiv în Arad? Acum e momentul
    IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.