ORADEA. Marți, 21 februarie, la ora 11:57, polițiștii orădeni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin 112, că o persoană de sex masculin a săvârșit acte de exhibiţionism și alte acte sexuale explicite, pe malul Crișului Repede din municipiul Oradea, în zona străzii Splaiul Crișanei, aducând astfel atingere bunelor moravuri, scrie Bihon.ro.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat cu operativitate persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 38 de ani, din comuna Vârciorog, județul Bihor, transmite comisar șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
În două ore
Bărbatul a fost depistat de polițiști la aproximativ două ore de la primirea sesizării, pe strada Calea Clujului din Oradea. În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei au dispus reținerea bărbatului de 38 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
Citește și:
VIDEO | Onanist surprins pe malul Crișului în Oradea, ziua în amiaza-mare
Trimite articolul
XEra Falcă
Ce??????? Puscarie ca imi fac laba in parc?????
ABSURD!!!
-
Nu face nici o puscarie. Ii dau aia o amenda, termina ce a inceput el pe mal, si ii da drumul… cam asta face politia… o freaca
rusine ca sa masturbat pe strada nu ti rusine ca te ai masturbat la strada ce vrei ma idiotule vezi vezi ce osa patesti ca daca te mai vad pun politia pe tine sa te aresteze
-
*s-a *te-au si semne de punctuatie, mersi.
-
mersi dar nu e normal sa vezi debili pe strazi corect asa e
-
Un grav bolnav psihic, ar trebui internat.
da sa fie rusine care face laba pe strazi ce naiba cauta pe strazi si ce vina avem noi ca nu si a gasit o femeie cu ce am gresit si noi si eu cu nimica
Era de la usr…astia nu mai ai pardon nicaieri…
-
Au inceput campania electorala?
-
Auzi ca ,mai nou, asa isi fac hashtag ,atunci cand rezista!
Era Falcă din Vârciorog
sa fie sa plateasca cea ce a facut acest dement cu laba
Si acuma trebuie taiata zaza