Insecta, numită ”țânțar-tigru” ar fi ajuns la București din cauza temperaturilor extrem de ridicate din această vară.
Hotelul în care este cazat lotul echipei de fotbal a României a fost atacat de ultraşii maghiari. Forţele de ordine au intervenit cu focuri de armă. Nu mai puţin de 300 de huligani cu măşti pe faţă şi îmbrăcaţi în negru au încercat să pătrundă în hotel.
Ministerul Afacerilor Interne a hotărât să întărească măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, chiar dacă România nu resimte presiunea migraţionistă din Europa.
Bugetarii îşi vor putea rotunji veniturile, începând cu anul viitor, cu ajutorul sporurilor ce vor fi introduse prin noua Lege de salarizare. Proiectul la care se lucrează în acest moment prevede menţinerea unor sporuri, dar şi introducerea unora care au fost eliminate în 2010, la începutul crizei, potrivit unui document obţinut de presa centrală.
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a catalogat drept „oribilă” ideea parlamentarilor de a-şi majora salariile după modelul demnitarilor.
Într-o intervenţie telefonică la un post TV, Ponta a spus că, în urma controlului medical, ar avea nevoie de o nouă intervenţie la menisc, iar locul său ar urma să fie ocupat, şi de această dată, de vicepremierul Gabriel Oprea.
Rovana Plumb, cea care, până acum, a asigurat interimatul PSD, a declarat, miercuri, după rezultatul votului privind şefia partidului că, după acest moment, „PSD iese întărit”.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că Liviu Dragnea va avea sprijinul tuturor celor din conducerea PSD, inclusiv al celor care nu l-au votat pentru funcția de președinte al partidului.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
1