aradon.ro Web analytics


Politicienii s-au aliat împotriva preşedintelui ţării. Liberalul Ludovic Orban, conservatorul Dan Voiculescu, dar şi fostul şef al statului, Emil Constantinescu, l-au criticat la unison pe Train Băsescu.
Începând de astăzi şi până la 15 septembrie, cei ce nu au avut posibilitatea să mearga pe litoral vara aceasta o pot face acum, prin programul social, ,,o săptămână la mare .
De astăzi, fumatul va fi cu desăvârşire interzis în toate trenurile care circulă în ţară. În Gara de Nord, la staţiile de amplificare, anunţul interzicerii fumatului este repetat din sfert în sfert de oră, iar la casele de bilete au apărut afişe cu cuantumul amenzilor.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Federaţia Educaţiei Naţionale.Hotărârea FEN vine după declaraţiile de joi ale premierului Călin Popescu Tăriceanu, care invita organizaţiile sindicale să monitorizeze mai atent proiectele MEdC.
În luna iulie investitorii străini de pe Bursă au achiziţionat acţiuni în valoare de 172,41 milioane lei şi au vândut în valoare de peste 185,28 milioane, de arată într-un comunicat al CNVM.
Învăţământ la lumina lumânări. Atât poate oferi ministrul Educaţiei elevilor care învaţă în şcoli neelectrificate. Declaraţia a fost făcută ieri la Vaslui, unde ministrul a spus că nu poate ajuta decât cu lumânări unităţile fără electricitate, şi a cerut directorilor să achiziţioneze generatoare electrice.
Un tânăr regizor, Cristian Nemescu, un inginer de sunet, Andrei Toncu şi un taximetrist şi-au pierdut viaţa atunci. Şeful Biroului Poliţiei Rutiere din Capitală, Marian Moţoc, şi sociologul Silviu Matei au încercat să explice, fiecare din propria se perspectivă profesională, ce se întâmplă cu un şofer care conduce o maşină mare.
Ali Imran, şoferul implicat în accidentul, nu conducea sub infleunţa alcoolului. Imediat după producerea accidentului, el a fost suspus testului de alcoolemie, iar acesta a indicat concentraţie 0 în aerul respirat, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore cetăţeanul britanic nu consumase nici un fel de băutură cu alcool.

Local

Șase parohii vacanțe în județul Arad
Arhiespiscopia Aradului anunță concurs pentru ocuparea unui număr de șase parohii vacante.

ARADON Sport local

„Aradul nu uită. Acum e rândul nostru”
Comunitatea Bicicliștilor Iscusiți se alătură campaniei de strângere de fonduri pentru Brankica Hadzovic.

Local

Restricții de circulație de Zilele Aradului. Mai multe străzi vor fi închise
Zilele Aradului aduc restricții de circulație în mai multe zone din municipiu, în special în centrul orașului. Primele vor fi instituite chiar azi, 13 august, de la ora 20.00, iar unele vor rămâne în vigoare până în 24 august.

Local

Polițiștii arădeni au salvat un șoim
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că oamenii legii au în vedere și protejarea animalelor. 1

ARADON Sport local

Şoimii Şimand şi-a aflat adversarii
BUCUREŞTI. La Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a țintarului în Liga 2 la futsal, competiţie unde evoluează şi singura reprezentantă a judeţului nostru, Şoimii Şimand.

România

Fără autorizații pentru unele lucrări. Ce se schimbă pentru români odată cu noul Cod al Construcțiilor
Românii scapă de o parte din drumurile la primărie pentru lucrările de mici dimensiuni. Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Mapamond

Pentagon: Strategia nucleară a SUA are ca scop descurajarea utilizării armelor nucleare
Un oficial din cadrul Pentagonului a declarat joi că noua strategie nucleară a Statelor Unite, aflată în prezent în curs de revizuire, nu are ca scop accentuarea posibilității utilizării armelor nucleare la nivel de teatru de operațiuni, ci vizează descurajarea unei eventuale utilizări a armelor nucleare de către alte părți prin stabilirea unui prag clar, informează Yonhap.

România

BNR a revizuit în creștere, la 6,1%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 6,1%, de la 5,5% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârșitul lui 2027, față de 2,9% anterior, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 1

UT Arad

Se descătușează UTA contra Universității Cluj?
Cu doar două puncte în patru etape, elevii lui Mihalcea au misiunea de a câștiga pe „ClujArena”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.