Luni se va întruni Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Membrii Comitetului vor discuta despre măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea pagubelor produse de inundaţii.
Luni se judecă la Curtea de Apel recursul înaintat de procurori în Dosarul Rompetrol, la Decizia Tribunalului Bucureşti prin care oamenii de afaceri americani, Philip Stephenson şi Colin Hart sunt cercetaţi în stare de libertate.
În 16 ani de la Revoluţie, toate proiectele iniţiate pe tema lustraţiei au fost respinse, modificate şi tergiversate. Primul document care propunea soluţia lustraţiei a fost Proclamaţia de la Timişoara, lansată public la 11 martie 1990, şi considerată a fi documentul programatic al revoluţiei din decembrie 1989.
Marian Iancu află peste o săptămînă dacă va fi sau nu arestat. Tribunalul Bucureşti a judecat ieri propunerea procurorilor de a se emite un mandat de arestare preventivă pe numele omului de afaceri, acuzat de mai multe infracţiuni economice în dosarul Rafo.
Coaliţia a dat joi o nouă dovadă că nu susţine toate iniţiativele guvernului. Deputaţii nu au reuşit să aprobe, prin vot, acordul semnat de guvernul român şi cel ungar privind înfiinţarea Fundaţiei Gojdu.
Audierea lui Mohammad Munaf în dosarul răpirii celor 3 jurnalişti români la Bagdad, este în momentul de faţă destul de dificilă. Varianta extrădării acestuia a fost eliminată.
România a urcat pe locul 48 în topul atractivităţii mediului de afaceri, realizat de Economist Intelligence Unite. Între anii 2001 - 2005, ţara noastră a ocupat locul 53 în acelaşi top.
În timp ce preşedintele se află în China, ministrul afacerilor externe, Mihai-Răzvan Ungureanu îşi continuă vizita oficială în Statele Unite. Ungureanu se va întîlni astăzi, la Washington, cu secretarul de stat american Condoleezza Rice.
Preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită oficială în China, se va întâlni cu omologul său, Hu Jintao. Şeful statului român va fi primit de liderul chinez în Marea Sală a Poporului de la Beijing.
Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, s-a ales cu dosar din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul s-a autosesizat în urma declaraţiilor liberalului, referitoare la felul în care unele femei promovează în cariera politică.
Ştiri sportive
Sportivul român David Popovici, medaliat cu aur la 100 m liber și 200 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, a primit, vineri seara, premiul pentru cel mai bun înotător din Europa în 2025, acordat de European Aquatics.
România
Intensitatea atacurilor de pe frontul din Ucraina, în zona graniței cu România, a fost fără precedent în ultima perioadă, iar radarele MApN au descoperit, în proximitatea spațiului aerian românesc, peste 100 drone în ultimele 96 de ore, anunță ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță.
România
Drona căzută vineri în zona localității Greci, în Munții Măcinului, județul Tulcea, a fost neutralizată la ora 20:13, prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici a declarat, vineri, după ce a câștigat medalia de aur în finala probei de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, că a controlat cursa de la început până la sfârșit și că succesul s-a bazat pe control și pe păstrarea calmului pe tot parcursul întrecerii.
Local
La zece luni distanță de la momentul în care a „vânat” căprioare cu ATV-ul, suspectul a fost trimis în judecată pentru braconaj.
1
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a cucerit medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, vineri seara, cu timpul de 1 min 44 sec 15/100.
Local
Un bărbat a fost arestat 30 de zile, după ce a bătut un paznic și a zgâriat o mașină care era înmatriculată în Ungaria.
2
Local
ARAD. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident care s-a petrecut joi seara, după ora 20:00, pe strada Ion Creangă din Gai, în zona mănăstirii din cartierul arădean.