În zilele dinaintea Crăciunului, magazinele au fost luate cu asalt de zeci de mii de consumatori, ţinta principală fiind alimentele şi jucăriile.
Tarifele vacanţelor de sărbători rămân în continuare cu mult peste calitatea serviciilor oferite. Şi asta pentru că cererea este încă foarte mare, Valea Prahovei fiind deja ocupată în întregime.
Hidrologii avertizează că în următoarele 3 zile există pericolul producerii de inundaţii. Ministerul Mediului a trimis avertizări către 13 prefecturi.
Institutul de Diagnosticare şi Sănătate Animală a confirmat în această dimineaţă existenţa virusului gripei aviare în comuna Albeşti, judeţul Ialomiţa.
Guvernul Tăriceanu a operat modificări esenţiale mai ales în domeniul fiscal. Semnalul schimbărilor a fost dat chiar pe 1 ianuarie 2005 prin introducerea cotei unice de impozitare.
De astăzi înapoi la muncă! Dar mai întâi... înapoi în Bucureşti. Care cu trenul, care cu maşina - orice ar fi ales, drumul s-a dovedit un coşmar.
N-am avut Crăciun alb, nici Revelionul n-o să fie mai bun. Cel puţin nu pentru cei care întâmpină Noul An în ţară.
Crăciunul e aproape gata, aşa că mulţi se gândesc deja la Revelion. Cei mai prevăzători şi-au rezervat demult ceva.
Odată cu redeschiderea băncilor, românii au la dispoziţie încă 4 zile pentru a-şi feri economiile de impozitul de 16 la sută, care se va aplica din 2006.
Mini vacanţa de Crăciun s-a încheiat, iar instituţiile îşi reiau activitatea. Spitalele, Poliţia, pompierii, ambulanţa, jandarmii, Distrigaz-ul, OPC-ul, Direcţia de Sănătate Publică sau Parchetul vor fi pregătite sa facă faţă într-un regim normal.
UT Arad
După multă vreme, vechea cunoștință a arădenior o fluieră pe UTA.
România
Rezultatele extragerilor din data de 16-08-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Perioada de transferuri nu s-a încheiat, iar Adrian Mihalcea mai are nevoie de întăriri.
Local
Vacanța de vară nu înseamnă și pauză pentru prevenirea comportamentelor de tip bullying, anunță Poliția Arad.
România
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut duminică o discuție telefonică cu omologul său spaniol, Jose Manuel Albares, pentru a mulțumi Spaniei după ce o dronă care a intrat pe teritoriul României în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost interceptată și doborâtă de o patrulă aeriană spaniolă, în județul Galați.
1
Local
ARAD. Jandarmii arădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în proximitatea Serviciului Județean de Ambulanță Arad, lângă un garaj.
1
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni au mai rămas până la startul noului sezon în Liga 3 la fotbal, iar cele trei reprezentante ale fotbalului judeţean caută să găsesească 11-ele cu care să atace jocurile pe puncte.