aradon.ro Web analytics


Ministerului Afacerilor Externe are în vedere trei procurori dintre care îl va alege pentru Comisia de anchetă privind asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii intenţionează să-i identifice pe toţi cei care nu contribuie la sistemul de pensii şi să-i determine să achite aceste obligaţii.
Senatorii din Comisia juridică au decis să elimine calomnia din Codul Penal. Ei au finalizat dezbaterile la proiectul de lege propus de Ministerul Justiţiei pentru modificarea şi completarea Codului Penal.
După ce a fost acuzat de plagiat şi exclus de la catedră, fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Beuran, şi-a recăpătat titlul de profesor universitar.
Şi în noaptea de marţi mai multe zeci de femei au aşteptat în faţa Oficiului Migraţiei Forţelor de Muncă din Capitală, la temperaturi cu mult sub zero grade, să le vină rândul în faţa angajatorului din ţara iberică.
Vasile Milea s-a sinucis: aceasta este concluzia la care a ajuns pentru a doua oară cea de-a doua echipă de anchetatori militari care a făcut verificări cu privire la moartea suspectă a generalului.
Dosarul "Mineriadei din 13-15 iunie" se îngroaşă! Procuratura Militară a început de luni audierea lui Marin Condescu şi a lui Nicolae Cămărăşescu, doi dintre cei mai importanţi lideri ai minerilor în perioada anilor 1990.

Ştiri sportive

Corvinul, „on-fire”! Umbra lui CFR Cluj, la Arad!
Hunedorenii au câștigat fără probleme meciul din această seară, în fața unei echipe cu jucători blazați, fără chef de fotbal.

România

CCR: Întâlnirile președintei Curții cu reprezentanți ai Executivului - legate exclusiv de buna desfășurare a activității, în limite legale
Întâlnirile președintei Curții Constituționale a României (CCR) cu reprezentanți ai autorității executive au ca obiect exclusiv aspecte care țin de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției, în limitele competențelor prevăzute de lege, a precizat, duminică, CCR.

România

Președinții tribunalelor cer lămuriri după întâlnirea șefei CCR cu premierul interimar
Președinții tribunalelor din România se alătură scrisorii semnată de președinții curților de apel din țară și cer clarificarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului.

România

MApN: Cercetările în zona din județul Galați în care a fost doborâtă drona s-au încheiat
Cercetările în zona din județul Galați în care a fost doborâtă drona ce a pătruns noaptea trecută pe teritoriul național s-au încheiat duminică după-amiază, a informat MApN.

UT Arad

Cel mai în formă arbitru român al momentului merge la U. Cluj – UTA
După multă vreme, vechea cunoștință a arădenior o fluieră pe UTA.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 16-08-2026 sunt următoarele:

UT Arad

Ce jucători au fost propuși la UTA dar nu au mai ajuns la Arad?
Perioada de transferuri nu s-a încheiat, iar Adrian Mihalcea mai are nevoie de întăriri. 1

Local

Luptă cu bullying-ul și în vacanță
Vacanța de vară nu înseamnă și pauză pentru prevenirea comportamentelor de tip bullying, anunță Poliția Arad.

România

Ministra Oana Țoiu a mulțumit Spaniei pentru prezența pe teritoriul României în misiunea de Poliție Aeriană Întărită
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut duminică o discuție telefonică cu omologul său spaniol, Jose Manuel Albares, pentru a mulțumi Spaniei după ce o dronă care a intrat pe teritoriul României în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost interceptată și doborâtă de o patrulă aeriană spaniolă, în județul Galați. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.