Aproape 15% dintre gospodăriile din România nu au putut achita la timp, în 2024, în cel puțin o situație, unele cheltuieli curente importante (întreținerea locuinței, rate la împrumuturi, plata utilităților etc.), din cauza situației financiare nesatisfăcătoare, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Noul an școlar debutează într-un climat tensionat, marcat de abandon școlar ridicat, cheltuieli ascunse pentru educația copiilor și diferențe uriașe între mediul urban și cel rural, avertizează Salvați Copiii România. Organizația atrage atenția că lipsa de investiții publice menține România sub media Uniunii Europene la capitolul educație și cere autorităților să ia măsuri urgente pentru a asigura acces egal la școală pentru toți copiii.
Guvernul a adoptat, vineri, în şedinţă, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii privind Codul Silvic şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, creând astfel temeiul legal pentru reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
România
Ilie Bolojan, după depunerea candidaturii: Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic și respectat
Președintele PNL, Ilie Bolojan, și-a depus sâmbătă candidatura pentru un nou mandat în fruntea formațiunii, acesta punctând că formula de conducere propusă are drept obiectiv un partid unit, puternic și respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Istanbul, că la summitul NATO de la Ankara parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră.
Local
ARAD. A fost animaţie, sâmbătă, pe platoul din faţa Consiliului Judeţean Arad, cu ocazia Zilelor Judeţului.
Mapamond
Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacție față de atacurile efectuate de Israel în Liban, pe care le consideră o încălcare de către SUA și Israel a acordului de încetare a focului semnat săptămâna aceasta între Teheran și Washington, transmit agențiile internaționale de presă.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, și-a depus sâmbătă candidatura pentru un nou mandat la președinția formațiunii, care urmează să fie validat în cadrul Congresului Extraordinar al partidului care va avea loc duminică.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că nu va candida la funcția de prim-vicepreședinte al PNL la Congresul de duminică, deși a primit o astfel de propunere din partea colegilor de partid, din cauza dosarului deschis în cursul acestei săptămâni.