Guvernul a aprobat, vineri, cinci din cele șase proiecte legislative din Pachetul 2 de reforme economice și structurale. Singurul proiect amânat, cel privind reforma administrației publice, urmează să fie discutat duminică în coaliția de guvernare, iar ulterior adoptat într-o ședință extraordinară a Executivului, potrivit HotNews.
Adunările generale ale parchetelor convocate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și desfășurate în perioada 26-27 august au decis, în unanimitate, suspendarea activității, cu excepția cauzelor cu caracter urgent - în care se impune luarea măsurilor arestării preventive sau a arestului la domiciliu, punerea în executare a mandatelor europene de arestare și a cererilor de extrădare, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție.
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.