Salvamontiștii vin cu o serie de recomandări pentru desfășurarea activităților montane în siguranță pe perioada verii, ei atenționându-i pe turiști să nu încerce să își forțeze pregătirea fizică, să se echipeze corespunzător și să fie pregătiți pentru schimbări bruște ale vremii, dar și pentru întâlnirea cu animalele sălbatice, fiind tot mai dese cazurile în care urșii sau viperele coboară către potecile de acces.
Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus o inițiativă legislativă care modifică sistemul național de decorare al României astfel încât persoanelor condamnate definitiv la închisoare - indiferent dacă e vorba de executare sau cu suspendare - și persoanelor care au colaborat cu Securitatea să li se retragă, de drept, distincția.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, a transmis că „nicio țară UE nu a participat la festivalul susținătorilor Rusiei de la Sankt Petersburg”, el adăugând că UE și statele membre reprezintă valori incompatibile cu regimuri care duc războaie ilegale de cucerire împotriva unor vecini suverani.
Mapamond
UE a convenit asupra unor reguli de intrare mai stricte pentru bărbații ucraineni de vârstă militară
Țările Uniunii Europene au aprobat reguli de imigrare mai stricte pentru bărbații ucraineni de vârstă militară, a declarat joi un purtător de cuvânt pentru dpa.
Local
Începând de luni, 3 august, locul de joacă dintre Parcul Europa și Baza Constructorul va fi închis, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură din cadrul proiectului de reabilitare a malurilor Mureșului.
Mapamond
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunțat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters.
România
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților.
România
Președintele AUR, George Simion, a afirmat, joi, că oricine este incompatibil trebuie să renunțe la funcția pe care o ocupă, precizând că și liderul USR, Dominic Fritz, primar al Timișoarei, trebuie să procedeze similar.
Mapamond
Autoritățile ruse l-au inclus joi pe Pavel Durov, fondatorul serviciului de mesagerie Telegram, în categoria extremiștilor și a teroriștilor, după ce miercuri acesta a fost dat în urmărire, transmite EFE.
România
O persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, în urma unui accident produs, joi, între două autovehicule pe bulevardul Iuliu Maniu, informează Brigada Rutieră a Poliției Capitalei.
1
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi că amendamentul PSD votat în Comisia juridică la proiectul de lege privind ANI, prin care se introduce sancțiunea de încetare a mandatului pentru fapte de incompatibilitate sau conflict de interese întâmplate înainte de intrarea în vigoare a legii, este „extrem de grav și neconstituțional” și îl vizează pe el, ca adversar politic.
UT Arad
Directorul general Cristian Păcurar ne vorbește despre tot ce înseamnă juniori Elite.