Premierul Ludovic Orban a anunţat că miercuri va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe ordinea de zi regăsindu-se ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor.
Local
ARAD. Un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Arad a intervenit, sâmbătă, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, prin care era semnalată o căprioară blocată într-un gard.
UT Arad
„Dacă de la portar până la ultimul care a intrat se joacă modest, atunci e o problemă de management al acestei săptămâni”.
ARADON Sport local
BUTENI-BELIU. După Căpâlnaş şi Socodor, alte două echipe şi-au asigurat prezenţa la turneul final al Cupei Satelor la fotbal, ediţia 2026.
ARADON Sport local
CRAIOVA. Performanţă lăudabilă obţinută de atleta arădeană Briana Szabo, care la doar 16 ani a cucerit medalia de bronz în proba de aruncarea ciocanului, la Campionatele Naționale de atletism în aer liber pentru seniori.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Micii luptători de la CSŞ Gloria Arad au obținut patru medalii la Cupa CSM Timișoara, competiție de lupte pe plajă. Astfel, Codrean Șerban (cat. 25 Kg) a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind medalia de aur la categoria U9.
Local
ARAD. Vineri, 31 iulie 2026, în cadrul tuturor subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au avut loc ceremoniale militare organizate cu prilejul înaintării în grad, la termen, a 47 de cadre militare din rândul personalului inspectoratului.