Campionul mondial IBF, Lucian Bute, a declarat, luni,
la revenirea în România, că succesul
repurtat în faţa mexicanului Librado Andrade
la finele lunii trecute, prin care şi-a
păstrat titlul la categoria supermijlocie, este
cel mai frumos cadou pe care l-ar fi putut primi de
Crăciun.
„Victoria cu Andrade a fost cel mai frumos cadou
pe care puteam să-l primesc de Crăciun. A
fost foarte bun stagiul de pregătire din Florida,
am avut adversari buni, soarele de acolo mi-a
făcut bine şi asta s-a văzut în
meci. Acum, sunt deschis pentru un meci foarte mare, am
ajuns la nivelul la care să îmi doresc
aşa ceva. Poate fi o luptă pentru unificarea
centurilor, dar şi una normală prin care
să îmi apăr titlul”, a declarat
Bute, imediat după aterizarea pe Aeroportul Henri
Coandă.
Acesta a dezvăluit că imediat după
succesul în faţa lui Andrade a fost
felicitat de candidaţii la preşedinţia
României, Mircea Geoană şi Traian
Băsescu: „După meci am fost sunat
şi de domnul preşedinte Traian Băsescu,
dar şi de Mircea Geoană. În primul tur,
nu am avut timp să votez pentru că eram
concentrat cu meciul, dar am reuşit să ajung
la vot în turul secund. Am votat, dar nu vă
spun cu cine”.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!