Federer şi Del Potro s-au mai întâlnit
în şase meciuri, elveţianul
impunându-se în toate. Dacă pentru
Federer aceasta este cea de-a 21-a finală de Mare
Şlem, dintre care 15 au fost câştigate,
pentru Del Potro prezenţa în ultimul act
într-un astfel de turneu este o premieră.
Rafael Nadal, absent din circuit în primele
două luni ale verii din cauza problemelor la
genunchi, se poate declara mulţumit după
acest US Open, pentru că va reveni pe locul al
doilea în ierarhia mondială, urmând
să-l depăşească pe Andy Murray,
învins în optimi la New York.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!