”Vreau să mulţumesc tuturor, le-am mulţumit şi jucătorilor, în primul rând pentru atitudine şi pentru spirit, vreau să mulţumesc şi spectatorilor, mulţumesc tuturor celor din club cu care am colaborat în ultimul an. A fost un an foarte frumos pentru mine. În această seară a fost ultimul meu meci ca antrenor la Oţelul Galaţi. Este decizia mea finală”, a declarat Balint în conferinţa de presă de după meci.
”Chiar dacă săptămâna trecută am spus că sunt un luptător şi aşa este, eu sunt omul care merge până al capăt într-o astfel de luptă, dar consider că în acest moment grupul de jucători poate avea nevoie de o schimbare de energie în ceea ce îl priveşte pe omul care îl conduce. Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, împreună cu băieţii mei din staff am dat tot ce am avut mai bun pentru această echipă, am muncit foarte mult, în condiţii deloc uşoare”, a mai spus tehnicianul.
”Au fost multe aspecte care au adus echipa în această situaţie, dar rămân cu multe amintiri frumoase”, a menţionat Gyuszi Balint.
Antrenorul a apreciat că Oţelul nu va avea probleme cu retrogradarea:
”Una peste alta, consider că această echipă va termina sezonul play-out foarte bine, cu fruntea sus şi fără niciun fel de emoţii”.
Balint (46 ani) a fost numit antrenor la Oţelul pe 19 martie 2025, în locul lui Ovidiu Burcă.
Laszlo Balint a mai antrenat şi alte echipe din Superligă, precum UTA Arad, Universitatea Craiova şi Petrolul Ploieşti.
Originar din Braşov, “Gyuszi” Balint a fost jucător de prim eşalon la FC Braşov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Gloria Bistriţa, dar şi la Diosgyori VTK, în Ungaria, iar ca antrenor a activat la Unirea Tărlungeni, Academica Clinceni, ASA Tg. Mureş, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, Sportul Snagov şi Metaloglobus Bucureşti. În vara lui 2019, el a fost numit principal pe banca lui UTA Arad, club cu care, un an mai târziu, promova în Superliga. În sezonul 2022-2023 a ajuns la Universitatea Craiova, apoi a revenit la UTA. În primăvara anului 2024, Balint era numit la cârma Petrolului Ploieşti, de care s-a despărţit pe 5 iunie 2024.
Oţelul se află pe locul al patrulea în play-out, cu 21 de puncte.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!