Rafael Nadal şi Novak Djokovic au oferirit un meci
extraordinar în semifinalele turneului Masters de
la Madrid. Peste patru ore de luptă titanică,
cu lovituri nemaîntâlnite şi
soluţii de excepţie alese de cei doi
tenismeneni, care au ridicat în picioare peste
12.000 de fani, martori ai unui meci care poate intra
în legenda acestui minunat sport. Chiar dacă
la final unul dintre cei doi toreadori a fost trecut
în statistică drept învins, ambii
sportivi au cucerit inimile milioanelor de iubitori ai
sportului alb, putând fi declaraţi
învingători!
În urma unui meci care a durat 4 ore şi
două minute, liderul mondial s-a impus cu scorul
de 3-6, 7-6 (5), 7-6 (9), obţinând a 33-a
victorie consecutivă pe suprafaţa sa
favorită, zgura. În tie-break-ul final,
Nadal a salvat 3 mingi de meci, a ratat una şi
în final a câştigat fructificând
cea de-a doua minge de meci a sa. Recordul în
faţa lui Djokovic a ajuns astfel la 14-4,
nouă dintre meciuri fiind câştigate pe
zgură, unde procentajul a rămas de sută
la sută.
În finala de aseară, Nadal l-a
întâlnit pe veşnicul său adversar
Roger Federer. Ultimul meci dintre cei doi a avut loc
în ianuarie, în finala de la Australian
Open, spaniolul impuându-se pentru prima
dată la Antipozi.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!