aradon.ro Web analytics


Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, numărul 3 mondial, a anunţat că nu va mai concura în acest sezon din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, ceea ce înseamnă că va rata şi finala Fed Cup, cu Italia, programată luna viitoare.

PARIS - Reprezentativa de fotbal a Franţei a fost fluierată la un meci amical de baschet disputat la Paris-Bercy, între echipele americane New York Knicks şi Minnesota Timberwolves, scor 100-106.

Şeful laboratorului antidoping de la Barcelona, Jordi Segura, cel care a descoperit modalitatea de detectare a transfuziilor cu propriul sânge, a declarat că, în cazul în care nivelul de plastifianţi descoperit în urina ciclistului Alberto Contador este cel vehiculat, atunci este vorba despre dopaj.

VANCOUVER - Magistratul canadian care se ocupă de ancheta în cazul morţii georgianului Nodar Kumaritashvili, concurent în proba de sanie la Jocurile Olimpice de la Vancouver, a concluzionat că a fost vorba de un deces accidental.

RÂMNICU VÂLCEA - Clubul vâlcean s-a înţeles cu HCM Ştiinţa Baia Mare în vederea transferului valoroasei handbaliste române.

CHICAGO - Baschetbalistul francez Joakim Noah şi-a prelungit contractul cu formaţia Chicago Bulls pentru cinci ani şi 50 de milioane de dolari, a anunţat presa americană, citată de AFP.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, a învins-o pe Edina Gallovits, principala favorită, scor 6-3, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului challenger de la Las Vegas, dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.

LAUSANNE. Tribunalul federal elveţian a respins solicitarea patinatoarei germane Claudia Pechstein, suspendată doi ani pentru dopaj, de revizuire a unei decizii a TAS.

ROTTERDAM. Gimnastul Florin Purge (38 de ani şi 6 luni), născut în România, dar care va reprezenta Danemarca la Campionatele Mondiale de gimnastică, de la Rotterdam, va fi cel mai vârstnic concurent din cadrul competiţiei care va debuta la 16 octombrie, în Olanda.

Pugilistul Lucian Bute a declarat că tratează cu mare seriozitate meciul cu Jesse Brinkley, în care îşi va apăra titlul mondial, deoarece spre deosebire de el americanul nu are nimic de pierdut, şi a precizat că pentru adversarul său această confruntare este "şansa vieţii".

România

Parlament - buget 2026 / Comisiile de buget-finanţe au decis suspendarea dezbaterilor
Comisiile reunite de buget-finanţe au decis, miercuri, suspendarea dezbaterilor, după ce lucrările au fost reluate din nou în jurul orei 18:00, dar fără a se ajunge la un acord în coaliţia de guvernare pe amendamentul de 1,1 miliarde de lei, credite de angajament şi credite bugetare, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Local

Sindicatul Europol, atac la IPJ Arad
Decizia luată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, de a lucra la program de 8 ore, este aspru criticată de sindicaliști. 1

ARADON Sport local

Flavius Sabău, cea mai mare notă la cursul Licenţa A UEFA

UT Arad

Nemulțumirea lui Mihalcea, pe care-l iau fiorii
Antrenorul UTA-ei spune că nu-i pică deloc bine întreruperea campionatului din Superliga. Nu-i convin nici rezultatele din prima etapă a play-oututlui.

Local

Tarife majorate la ştrand
Cele de anul trecut sunt actualizate cu noua valoare a TVA şi raportate la evoluția Indicelui Prețurilor de Consum pe 2025. 4

România

România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul patru (Eurostat)
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul patru din 2025, nemodificată față de precedentele trei luni și în scădere de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). 1

UT Arad

Alexandru Meszar, reales în Comitetul Executiv al FR Fotbal!
2

Local

Au revenit incendiile de vegetație uscată: 115 hectare afectate
Pompierii avertizează că arderea miriștilor și a vegetației uscate poate atrage după sine amenzi substanțiale.

Local

Festivalul „Aradul Muzical Academic”, la ediția a IV-a

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.