Jucătorul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam US Open, după ce l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-3, pe argentinianul Carlos Berlocq, locul 101 ATP, într-un meci care a durat o oră şi 49 de minute.
Fostul boxer Leonard Doroftei intenţionează să organizeze peste trei sau patru luni un meci de retragere din activitatea sportivă, dar a precizat că va lupta doar dacă va reuşi să slăbească încă 10 kilograme.
Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că a trimis un avertisment "sever" sportivului Marian Drăgulescu, pentru că nu a respectat procedurile legate de lupta împotriva dopajului.
Zeci, dacă nu sute de milioane de oameni din întreaga lume aleargă în fiecare zi pentru a-şi menţine condiţia fizică. Jogging-ul este unul dintre cele mai populare sporturi din întreaga lume, iar cei care îl practică au încercat de-a lungul timpului să experimenteze diverse variante. Una dintre acestea, cu beneficii evidente pentru sportivi, este alergatul în "picioarele goale".
Tenismanul Victor Hănescu (locul 54 ATP) l-a învins, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Daniel Brands (75 ATP), în turul doi al turneului de la New Haven, luându-şi astfel revanşa după ce a fost nevoit să abandoneze întâlnirea cu jucătorul german desfăşurată la Wimbledon, din cauza unor incidente.
Atletul jamaican Usain Bolt, triplu campion mondial şi olimpic, şi-a prelungit până în 2013 contractul de sponsorizare cu firma germană producătoare de echipament sportiv Puma.
Federaţia Internaţională de Patinaj a anunţat că suspendarea pe termen nelimitat a rusului Evgheni Pluşenko a devenit efectivă, după ce sportivul nu a făcut apel la hotărârea forului internaţional anunţată în luna iunie, drept sancţiune pentru participarea la câteva spectacole pe gheaţă.
Patru jucători români de tenis, Adrian Ungur, Monica Niculescu, Raluca-Ioana Olaru şi Liana-Gabriela Ungur, participă în această săptămână la calificările de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Echipajul masculin de canoe dublu, format din sportivii Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi, a câştigat duminică, medalia de aur, pe distanţa de 500 de metri, la Campionatul Mondial de la Poznan (Polonia).
Pugilistul Lucian Bute a declarat, într-un interviu acordat unui post de radio din Montreal, că în mod sigur va boxa cu Jean Pascal în viitor, iar dacă atât el cât şi canadianul vor munci şi îşi vor dezvolta carierele va fi o "mega-luptă", informează boxingnews24.com.